Poveşti de dragoste // Răbdarea

foto simbol

Erau prietene de mici. Dumitriţa venea la bunici, iar Rodica era vecina lor. Mergeau împreună la discotecă, visau la prinţi pe cai albi.

Însă prinţii s-au rătăcit pe drum. Rodica s-a căsătorit cu Mihai, băiat din sat, şi au plecat în Portugalia. Dumitriţa - la studii în Belgia, de unde a hotărât să nu se mai întoarcă.
Fetele comunicau constant. În timp ce Dumitriţa mai absolvea vreo universitate sau masterat, Rodica mai năştea un copil.

Când au rotunjit câte 35 de ani, prima avea în palmares două universităţi şi două masterate absolvite şi teza de doctorat pe masă. Rodica avea patru băieţi!

Mihai, un tânăr glumeţ şi vesel în adolescenţă, s-a dovedit a fi morocănos şi nervos cu trecerea timpului. Ba mai era şi leneş. Nu se implica în educaţia copiilor şi nici nu dădea o mână de ajutor prin casă. Dacă era cumva deranjat, răsuna casa de urletele lui de mamifer. Nimic nu-i putea schimba obiceiurile – nici zâmbetul mezinului de trei anişori, nici ochii plini de ură ai celui mai mare care mâine-poimâine făcea cincisprezece ani.

***

Pe neprins de veste a venit o criză în familie. Rodica nu mai putea. Nu mai putea merge înainte, nici la stânga, nici la dreapta. Colaps total! Avea nevoie de o mică vacanţă, de înţelegere... altfel va exploda.

Nu se mai odihnise de cincisprezece ani. Gata nu mai poate! Salvarea era Dumitriţa, care a invitat-o la ea măcar pentru câteva zile.

După o săptămână s-a întors, a strâns câteva bagaje, a luat copiii şi a plecat. Dumitriţa i-a oferit casă şi masă pentru ea şi copii. Brusc totul s-a luminat - copiii au devenit gălăgioşi şi veseli, iar Rodicăi i-a revenit pofta de viaţă. Dumitriţa şi ea a înţeles ce i-a lipsit, de fapt, până acum... (Lidia O.)