Poveşti de dragoste în fotografii
4172
Meserie // Trăieşte din fericirea oamenilor şi contribuie la fixarea unor momente de fericire în memoria lor
Multe cupluri de îndrăgostiţi şi-ar dori să intre în albumul fotografic al lui Igor Schimbător. Lucrările sale au fost apreciate în cadrul unor concursuri internaţionale. Igor Schimbător este un autodidact în arta fotografică, iar performanţele la care a ajuns sunt o dovadă că nu studiile te fac un artist în acest domeniu, dar pasiunea, perseverenţa şi simţul estetic.
Igor, cum ai descoperit pasiunea faţă de fotografie?
M-a fascinat dintotdeauna „clipa oprită”. Şi până astăzi, acest fenomen a rămas pentru mine tot atât de misterios ca la începuturi.
Ce înseamnă pentru tine fotografia?
O trăire surprinsă într-o sclipire de obiectiv.
Câtă artă şi câtă tehnică este într-o fotografie?
Poţi face fotografie, de stradă sau documentară, cu o competenţă tehnică minimă. În multe cazuri, tehnica e secundară faţă de... conţinut. Echipamentul te ajută doar să exprimi mai bine ceea ce vezi.
Pentru a fi un fotograf bun, e nevoie de studii?
Eu nu am făcut studii în arta fotografică şi deci nu mă pot pronunţa în acest sens. Consider că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, obţii neapărat lucrul dorit, desigur dacă ai răbdare să lucrezi la acest lucru în fiecare zi. Poţi să însuşeşti multă teorie, poţi să înveţi în detalii tehnica, dar dacă nu ai simţ şi nu ai gust, nu te ajută la nimic aceste cunoştințe. E ca şi cum ai fi muzician fără auz muzical. Cunoscând foarte bine teoria, poţi deveni un meseriaş bun, dar nicidecum un artist. În istorie sunt o sumedenie de exemple de personalităţi de renume fără studii în domeniu.
Se spune că meseria nu se învaţă, ci se „fură”. Este valabil şi pentru meseria de fotograf? Dacă da, atunci sub influenţa căror nume mari din arta fotografică ai fost/eşti?
Nu cred că am fost puternic influenţat de anumiţi fotografi de renume. Mai degrabă am fost marcat de unele fotografii. Îmi place să privesc fotografii care mă inspiră, uneori fără să le cunosc autorul. Rareori mă interesează detaliile în care aceste fotografii au fost făcute. Îmi este suficient să le admir.
Ai fotografiat până acum foarte multe cupluri de tineri, de diferite naţionalităţi. Ochiul tău simte vreo diferenţă în acest sens?
Am avut norocul şi am călătorit într-o perioadă destul de intens. Anumite ţări şi locuri mă inspiră cu predilecţie. Această experienţă este necesară oricărui artist. Cu siguranţă că oamenii sunt diferiţi, pentru că vin din diferite culturi, din diferite medii, dar sub anumite aspecte noi toţi ne asemănăm anume atunci când e vorba de sentimente. Or, sentimentele sunt eterne şi universale.
După ce criterii alegi cuplurile pe care le fotografiezi?
Ele mă aleg pe mine. Şi totuşi, între mine şi anumite cupluri se stabileşte un fel de legătură specială. Lor le datorez multe din fotografiile mele cele mai reuşite.
De obicei, oamenii vor să arate în fotografie mai bine (mai frumoşi, mai tineri, mai buni, mai fericiţi), decât sunt în realitate. Tu de fapt ce urmăreşti să arăţi, să „povesteşti” atunci când fotografiezi?
Mă strădui să nu deformez în niciun fel realitatea şi implicarea mea să fie minimă. Dacă e să vorbesc strict de pe poziţia preferinţelor mele, pentru mine sunt foarte importante emoţiile pe care le transmite o fotografie, de aceea îmi place când „personajele” mele se comportă firesc, natural şi spontan. Sunt genuri în fotografie unde e nevoie de regizare până în cele mai mici detalii, cum ar fi, de exemplu, un proiect pentru o revistă, unde e nevoie să ilustrezi o idee concretă.
Te-ai specializat oarecum pe cupluri şi miri...
Nu ştiu dacă e o specializare. Mă fascinează unicitatea momentelor pe care le captez. Aceste momente pot fi în diferite împrejurări. Îmi place să mă aflu printre oameni şi să surprind momente, pe care aceştia o să le trăiască din nou, de fiecare dată atunci când vor privi albumul.
Ai luat şi câteva premii. Acestea te stimulează să perseverezi?
Dacă am fi discutat despre aceasta câţiva ani în urmă, ţi-aş fi vorbit foarte entuziasmat. Acum însă sunt mai sceptic şi prefer să nu prea particip la concursuri. Am depăşit această etapă. Nu e vorba că nu mi-ar plăcea să-mi fie apreciate lucrările, dar competiţiile sunt subiective şi se limitează la preferinţele unor persoane care alcătuiesc juriul, fie acestea şi specialişti în domeniu. Pentru mine contează mai mult aprecierea oamenilor privitori dintr-o parte. Dacă fotografiile mele îi emoţionează în vreun fel, dacă mişcă ceva în ei, dacă îi pune pe gânduri, dacă le deschide o altă perspectivă de a vedea lucrurile, înseamnă că, într-adevăr, valorează ceva.
Spune-mi mai multe despre blogul pe care vrei să-l lansezi. De ce anume un blog despre fotografia documentară?
De fapt, acest blog a existat de când am început să fac fotografie, doar că vreau să-l actualizez şi să-l reanimez. Fotografia documentară presupune să surprinzi oameni în situaţii pure, nealterate, în stările şi emoţiile lor cele mai profunde. De asta şi o prefer înaintea celorlalte genuri de fotografie. Am subiecte care mă preocupă şi vreau să le dezvolt. Vreau să povestesc prin fotografii vieţile unor oameni simpli, dar care au ce să ne spună.
Îţi mulţumesc mult pentru disponibilitatea de a dialoga.
18.05.2026
17:51
253
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
18.05.2026
17:20
266
Elevele din Republica Moldova, premiate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete din Italia
18.05.2026
14:22
373
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
18.05.2026
11:44
445
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
17.05.2026
19:27
696
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
996
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
16.05.2026
20:34
1074
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
16:45
1070
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
16.05.2026
16:06
1046
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
1109
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
1080
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
15.05.2026
20:37
1094
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
67
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, susține reducerea risipei alimentare prin vizita la Banca de Alimente din Chișinău
18.05.2026
17:51
215
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
18.05.2026
17:28
250
Grafana Labs, atac cibernetic și tentativă de șantaj: cod sursă accesat, compania refuză plata răscumpărării
18.05.2026
17:20
229
Elevele din Republica Moldova, premiate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete din Italia
18.05.2026
17:02
283
Tinerii din nordul țării descoperă Agricultura 5.0 la Târgul „Viitorul e AgriCOOL” din Corlăteni
298
Neurofibromatoza de tip 1: apel pentru diagnostic timpuriu și îngrijire continuă, de la copilărie la vârsta adultă
18.05.2026
16:21
320
Programul „REUȘIM” taie birocrația și digitalizează relația dintre stat și mediul de afaceri
18.05.2026
15:08
278
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
18.05.2026
14:22
348
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
484
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
457
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
421
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
477
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
625
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
493
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
526
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
1020
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
870
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
687
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
988
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
726
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
786
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
1257
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
885
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1844
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
Grafana Labs, atac cibernetic și tentativă de șantaj: cod sursă accesat, compania refuză plata răscumpărării
Elevele din Republica Moldova, premiate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete din Italia
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.30
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














