Povești de dragoste // Dacă m-aș respecta
1628
sursa: google.ro N-aș găsi un nume relației mele. Nici despărțiți, nici împreună. Dar s-o iau de la început.
Eram în anul doi de facultate când m-am întâlnit întâmplător cu Dan, fost coleg de clasă, care era în compania unui prieten. Acesta m-a scanat din cap până în picioare, făcându-mi zeci de apropouri. Mi-am dat seama că e un fustangiu și nu l-am luat în serios.
Însă după câteva săptămâni m-a telefonat întrebându-mă dacă îmi mai amintesc de el. M-am tot gândit la el, însă am răspuns degajat: ceva, ceva parcă țin minte.
Grig, în schimb, mi-a zis că nu-mi poate uita ochii și iată a hotărât să mă invite să mâncăm împreună un... kebab.
Stăteam la terasă molfăind cu plăcere și ascultam bancuri. Râdeam și nu ne dădeam întâietate unul altuia. Ne-am despărțit seara târziu. Eram fericită. Nu mi-a spus nimic, dar înțelegeam că mă place. Dimineață am găsit un mesaj, apoi altul și iar altul. Mă bombarda cu declarații. Ce mai! M-am topit. Peste două săptămâni, ne juram să nu ne despărțim până la moarte.
Oare cum poți fi atât de perfid, atât de ipocrit? Când îmi era lumea mai dragă, aflu că Grig are prietenă, că sunt împreună de trei ani... Voiam să mor, să nu mai exist.
Când a apărut, încercam să fiu calmă, să vorbesc rar, însă nu-mi prea reușea. Am izbucnit în lacrimi și-i strigam: „Ce-ai făcut? Ești primul bărbat din viața mea. Cum ai putut?”.
Mă mângâia pe față și-mi repeta că mă iubește, că se va despărți de Ea, că sunt doi străini de mult timp. Mă implora să mă calmez. A plecat când m-am liniștit de-a binelea.
N-a dat niciun semn o lună întreagă. Sufeream, dar încercam să mă refac. Când credeam că totul s-a terminat, a apărut din nou. Totul pornea de la capăt, iar și iar.
***
Când nu e lângă mine, îmi jur că-l voi alunga, că-l voi distruge. Dacă apare, istoria se repetă cu același scenariu. Sunt sigură că, dacă m-aș respecta, nu l-aș mai primi, l-aș șterge din viața mea.
Însă nu am puteri să renunț, nu vreau să-l pierd, mi-e bine cu el. Ce să fac, cum să mă împac cu așa situație? (Polina C.)
21.10.2018
17:03
2978
Cea mai tristă poveste de dragoste!
07.05.2017
16:01
4851
POVEȘTI de DRAGOSTE // „Iubitul meu e mai în VÂRSTĂ ca tata”
05.03.2017
18:03
3529
POVEȘTI de dragoste // Un tânăr a găsit un portmoneu pierdut. Dar el nu își putea imagina că va urma asta!
01.01.2017
17:00
2386
Povești de dragoste // Cum să VINDECI o mie de răni
18.12.2016
18:30
2573
Povești de dragoste // Cui nu trebuia să dau a doua şansă
11.12.2016
17:32
3133
Povești de dragoste // Inima perfectă
04.12.2016
19:30
3406
Poveşti de dragoste: O iubire NEBUNĂ pe internet
27.11.2016
17:30
2612
Poveşti de dragoste // Este violent, dar stau cu el pentru copii
18.09.2016
17:30
2327
Poveşti de DRAGOSTE // Şi-au găsit iubirea în vârful movilei
11.09.2016
17:30
6171
Poveşti de dragoste // Un bărbat cu viaţă dublă...
04.09.2016
17:30
2521
Poveşti de dragoste // Părinţii Nataliei s-au despărţit când era mică...
28.08.2016
17:30
2402
Poveşti de dragoste // Regina propriului regat
03.04.2026
10:53
232
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
249
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
275
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
437
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
525
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
523
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
503
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
542
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
547
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
545
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
525
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
573
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
621
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
597
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
648
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
618
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
577
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
608
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
589
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
579
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
658
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
782
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
673
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
823
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
632
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














