Povestea unei tinere din R. Moldova, aflată peste hotare: „Nimic nu este imposibil pentru o femeie... în Suedia”
3850
Facebook
Vreau să vă povestesc o întâmplare prin care am trecut recent și care cred că merită împărtășită. Este unul din momentele când mă simt binecuvântată să locuiesc în Suedia și regret că în Moldova asta nu s-ar fi întâmplat niciodată.
În luna februarie a acestui an, începusem să lucrez într-o companie suedeză. Am fost parte a unui proiect nou, toată echipa fiind selectată cu mult profesionalism dintr-un număr impresionant de aplicanți. Totul a fost perfect și m-am îndrăgostit de noul meu job din prima clipă: am invățat multe lucruri noi, am cunoscut oameni minunați, am avut rezultate frumoase și chiar am câștigat câteva premii interne din primele luni. Însă, cu părere de rău, la finele primăverii, directorul general a anunțat că există unele probleme financiare în cadrul companiei și urmează a fi întreprinse un set de acțiuni cu scopul reducerii costurilor, printre care și reducerea considerabilă a personalului. Poziția mea și a colegilor mei au fost lichidate și frumoasa poveste a luat sfârșit.
A fost o situație neplăcută pentru toți, dar eu, știind că sunt însărcinată și va fi imposibil să-mi găsesc un nou job până la concediul de maternitate am fost extrem de dezamăgită. Ideea de a sta toată ziua acasă așteptând soțul de la lucru, făcând curat și mâncare îmi dădea fiori (nu zic că e un lucru rău să fii casnică, respect femeile care se regăsesc în asta și se simt bine așa, dar nu e pentru mine).
Dar, așa cum disperarea nu ajută niciodată, chiar în ziua când mi-am pierdut jobul am decis să văd ce oportunități mai sunt în jur. Am navigat puțin pe internet și am identificat câteva joburi și companii atractive. Și așa cum încercarea vină n-are – am decis să aplic. Zis și făcut!
Surpriză, însă! Peste câteva zile am primit o noutate de la compania în care lucram, fiind anunțată că au identificat o modalitate de a-mi extinde contractul până ies în concediul de maternitate: o poziție mixtă între marketing și vânzări. Perfect – m-am apucat de treabă și totul a revenit la normal.
Dar surprizele nu au încetat aici. Peste alte câteva zile, am primit un telefon de la o companie de recrutare în privința unui job la care am aplicat. Am fost anunțată că CV-ul meu le-a atras atenția și sunt invitată la un interviu. Un job foarte atractiv într-o companie internațională, cu o istorie frumoasă și o reputație foarte bună. Știam că asta nu va duce la nimic, dar așa cum mereu e bine să cunoști un recruiter, m-am gândit să merg la interviu.
Am început interviul prin a spune care este situația reală: că sunt însărcinată și nu cred că e posibil să iau jobul, dar cel puțin ne vom cunoaște reciproc și poate mai apar oportunități pe viitor. Recruiterul mi-a mulțumit pentru sinceritate, dar a spus că suntem în Suedia și conform legislației, dosarul meu va fi examinat la egal cu toate celelalte. Suna prea bine pentru a fi adevărat și schepticismul meu de moldovean îmi spunea că nu voi trece mai departe în procesul de recrutare. Dar am greșit.
Peste un timp, am fost invitată la următorul interviu, de data asta cu managerul pe Suedia și managerul țărilor nordice. Apoi, am avut un interviu în oficiul din Stockholm unde am cunoscut toată echipa. Apoi un alt interviu prin Skype cu managerul țărilor nordice, urmat de un test de personalitate și un test al motivației. La fiecare etapă credeam că e ultima – dar nu – continuam să trec mai departe. În cele din urmă, am rămas numai două persoane în procesul de recrutare și urma ultima etapă – interviul prin Skype cu managerul EMEA (Europa, Orient și Asia). Zic „gata, pân' aici a mers soldatul”, dar iarăși am greșit. Săptămâna asta am primit mult așteptatul „da” și am semnat contractul de muncă.
Acum voi merge în vacanță în Moldova până la sfârșitul lui august. Când voi reveni, voi începe lucrul (fiind în a 7-a lună a sarcinii). Voi lucra cinci săptămâini și apoi voi ieși liniștită în concediul de maternitate.
Citiți continuarea pe blogul Cristinei Carauș.
04.02.2026
16:46
9393
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
13316
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
38751
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
41223
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
22589
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
20136
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
03.06.2025
09:00
19703
Alertă de călătorie în Federația Rusă: Moscova aplică abuziv măsuri de constrângere în raport cu migranții străini, inclusiv cetățenii R. Moldova
02.06.2025
15:59
19998
Moldovenii care muncesc într-un alt stat din Europa vor avea dreptul la pensii și indemnizații legale: Acordul, semnat la Berna
29.05.2025
12:28
20202
Vinul și tradițiile din R. Moldova, la Expoziția Mondială Osaka 2025, una dintre cele mai mari la nivel internațional
28.05.2025
14:41
20488
O companie aeriană cu sediul la Dubai va opera zboruri din și spre Chișinău. Prețurile încep de la 249 de euro
26.05.2025
17:50
20032
Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














