Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
33474
Un eveniment special dedicat promovării vinurilor moldovenești a avut loc astăzi la sediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA) din Tokyo, reunind reprezentanți ai mass-media nipone.
Ulterior, unul dintre cei mai prestigioși importatori de vinuri japonezi a organizat o degustare, la care au luat parte 60 de distribuitori și pasionați de vin dornici să descopere arome și note din vinurile moldovenești.
„La moldoveni, vinul înseamnă să aduci oamenii la masă, să vorbești și să împărtășești emoții. Sentimentul că japonezii simt același lucru când gustă vinul nostru ne arată că, indiferent de distanțe, avem lucruri în comun. Suntem mândri să fim la Tokyo și să promovăm vinurile moldovenești”, a spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, care a participat la eveniment.
În anul 2024, R. Moldova a exportat în Japonia 409 mii de litri de vin, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă comparativ cu 209 mii de litri în 2023 și 283 de mii de litri în 2022.
Amintim că, în 2024, la Tokyo s-a deschis reprezentanța Oficiului Național al Viei și Vinului, reflectând o decizie strategică pentru amplificarea prezenței Republicii Moldova pe piața din Japonia și fortificarea legăturilor comerciale și culturale în domeniul vitivinicol.
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















