Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
32654
Grecia sprijină parcursul european al R. Moldova, a dat asigurări președintele Parlamentului Republicii Elene, Nikitas Michail Kaklamanis, în cadrul discuțiilor purtate cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat în vizită la Atena.
„Pe acest parcurs, Grecia este și rămâne un partener sincer și un prieten de încredere al Republicii Moldova”, a declarat Igor Grosu.
Șeful Legislativului de la Chișinău a discutat cu omologul său elen despre sprijinul oferit de Grecia republicii noastre în mai multe domenii, cu accent pe proiectul Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la UE”, care este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu de parteneri, sub conducerea Parlamentului Greciei, în parteneriat cu Parlamentele României, Italiei, Ungariei și Austriei.
„R. Moldova și Grecia sunt unite prin valori comune și prin dorința de a construi un viitor în pace și siguranță pentru cetățenii noștri”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
De asemenea, discuțiile au vizat și rezultatele cooperării bilaterale dintre țara noastră și Grecia – deschiderea Ambasadei Greciei la Chișinău, în 2024; lansarea mai multor curse aviatice directe către Atena, iar, din această vară - și către Heraklion și Salonic; semnarea acordurilor în domeniul securității sociale și convertirii permiselor de conducere; creșterea exporturilor de produse moldovenești pe piața elenă.
10.08.2026
01:10
10.08.2026
00:57
10.08.2026
00:08
09.08.2026
23:57
09.08.2026
23:52
09.08.2026
22:29
09.08.2026
21:41
09.08.2026
21:08
09.08.2026
20:34
09.08.2026
19:36
10.08.2026
01:10
10.08.2026
00:57
10.08.2026
00:08
09.08.2026
23:57
09.08.2026
23:52
09.08.2026
22:29
09.08.2026
21:41
09.08.2026
21:18
09.08.2026
20:34
09.08.2026
19:36
09.08.2026
19:06
09.08.2026
18:40
09.08.2026
17:31
09.08.2026
17:21
09.08.2026
16:50
09.08.2026
15:16
09.08.2026
15:02
09.08.2026
14:19
09.08.2026
14:11
09.08.2026
14:08
09.08.2026
13:47
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:39
09.08.2026
13:22
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Polonezii ies în stradă în zeci de oraşe împotriva violenţelor tot mai dese asupra refugiaţilor ucraineni
Maraton de 12 ore în sala de operație la Iași: 30 de cadre medicale au făcut posibilă salvarea a doi pacienți prin transplant renal
Europa, nepregătită pentru războiul dronelor rusești: România, Bulgaria, Polonia și statele baltice, câmp de test pentru Kremlin
















