POVESTEA Maiei Sandu, la 100 de zile de aflare la cârma „corabiei R. Moldova”: Cheia de la cămara cu merinde a fost recuperată de la Regele Șobolanilor, pânzele au fost cusute, iar găurile astupate. „Nava plutește către un port sigur”

Premierul Maia Sandu a ales să vorbească astăzi despre cele 100 de zile din fruntea Guvernului printr-o poveste, pentru a-i transpune pe cetățenii R. Moldova în situația pe care a găsit-o în luna iunie la Executiv.

O corabie plutind în derivă, cu cârma ruptă și pânzele sfâșiate, iar merindele încuiate într-o cămară, spre nemulțumirea milioanelor de pasageri bolnavi și disperați de la bord, este metafora Maiei Sandu cu referire la situația R. Moldova de la începutul verii.

„Am reușit să ieșim din furtună. Avem apă și merinde cât să supraviețuim în ape calme, atât cât să navigăm cât putem de repede, nu cât ne-am dori noi de repede, către un port sigur”, și-a încheiat optimist povestea premierul.

CITIȚI și VIDEO // Premierul Maia Sandu prezintă raportul pentru cele 100 de zile de mandat: „Acest Guvern este cel mai ONEST pe care l-a avut R. Moldova vreodată”

Povestea Maiei Sandu:

„În 8 iunie 2018, un val al istoriei ne-a aruncat pe o corabie în derivă, ce plutea printre stânci. Fără apă și merinde, gata în orice clipă să se scufunde. Cei câțiva saci cu merinde și un butoi pe jumătate cu vin erau închise într-o cămară a cărei cheie fusese furată de Șeful Șobolanilor, care puseseră stăpânire pe vas. Cârma era ruptă, ancora era pierdută și pânzele sfâșiate de prea multă neîngrijire, în timp ce echipajul chefuia în beții nesfârșite.

La bord erau milioane de oameni înfometați, bolnavi, disperați și lipsiți de speranța de a mai vedea vreodată pământul pe această întindere de apă nesfârșită, în mijlocul furtunii.

Ei bine, oameni buni, cam așa arăta situația descrisă succint prin această metaforă. Am apelat la ea, pentru a vă transpune pe toți în situația pe care am găsit-o în iunie la Guvern. Lipsa de transparență a trecutei guvernări nu ne-a permis să anticipăm pe deplin cu ce ne vom confrunta.

Acum, după ce situația s-a stabilizat, nu ne sfiim să recunoaștem că ceea ce am găsit pe corabie ne-a îngrozit. Sigur că pentru spectatorii care stau comod în fotoliul de cinematograf și privesc la acest scenariu de film este ușor să emită judecăți despre calitatea filmării, a decorurilor, costumelor și scenografiei sau a regizorului.

Pentru noi, lucrurile au fost mai complicate. Sigur că ne-am fi dorit să ne trezim pe un iaht cu patru motoare, perfect funcțional, cu cămara plină și rezervoarele de combustibil pline, astfel încât să pornim urgent spre un viitor luminos.

În schimb, în toiul furtunii, am fost nevoiți să reparăm cârma, să coasem pânzele și să sudăm ancora, pentru a evita izbirea de stânci și scufundarea imediată a corabiei. Apoi, a trebuit să alungăm șobolanii și să astupăm găurile săpate de ei în corabie prin care intra apa și se scurgeau proviziile.

Pasul următor a fost să găsim marinari cinstiți cu care să conducem vasul, uneori chiar dacă aceștia nu mai navigaseră niciodată. Sigur, câteodată au mai făcut greșeli, dar au muncit zi și noapte să se asigure că nava plutește și se îndreaptă către un port sigur unde călătorii să poată fi îngrijiți.

Și fiindcă unii se întreabă ce-am făcut în 100 de zile, putem azi să le spunem că am reușit să ieșim din furtună.

Avem apă și merinde cât să supraviețuim în ape calme, atât cât să navigăm cât putem de repede, nu cât ne-am dori noi de repede, către un port sigur.

Comentatorilor din sala de cinematograf cărora li se pare prost scenariul le spunem doar că nu primim sfaturi de la cei care adăpostesc șobolanii care au fugit de pe corabie și stau la masă cu ei”.