FOTO // Polonia a donat concentratoare de OXIGEN portabile instituțiilor medicale din R. Moldova
1876
Guvernul Poloniei a donat astăzi, prin intermediul Solidarity Fund PL în R. Moldova, un lot de ajutor umanitar menit să sprijine eforturile în lupta cu pandemia de COVID-19.
Ajutorul umanitar conține zece concentratoare de oxigen portabile cu o capacitate de 10 litri și 25 concentratoare de oxigen portabile cu o capacitate de 5 litri, în valoare de 23,5 mii de euro.
Aparatele medicale vor fi distribuite Spitalului „Toma Ciorbă”, Clinicii „E. Coțaga", Spitalului Clinic Bălți, Spitalului Clinic Muncipal de Boli Contagioase pentru Copii, Maternității Municipale Nr. 2 , spitalelor raionale din Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Căușeni, Călărași, Ceadâr-Lunga, Cimișlia, Comrat, Criuleni, Drochia, Dondușeni, Glodeni, Fălești, Floresti, Edineț, Leova, Ocnița, Orhei, Nisporeni, Ungheni, Sângerei, Ștefan Vodă, Rezina, Râșcani, Soroca și Taraclia.
Totodată, alte două concentratoare de oxigen portabile vor fi trimise în Transnistria.
„Prin aceste donații, Guvernul Poloniei susține atât sistemul de sănătate, cât și sectorul economiei al țării, deoarece echipamentele de protecție donate anterior au fost produse în Republica Moldova. Sperăm că tot acest efort va contribui la prosperitatea Republicii Moldova și la o colaborare frumoasă pe viitor”, a menționat Ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk, la evenimentul de transmitere a lotului de ajutor umanitar.
„O bună parte din concentratoare sunt deja distribuite în raioane și medicii lucrează cu acestea, iar asta înseamnă vieți salvate”, a adăugat Tomasz Horbowski, directorul de țară al Soldarity Fund PL în R. Moldova.
„Concetratoarele de oxigen sunt esențiale pentru tratamentul persoanelor infectate cu noul coronavirus și vin în sprijinul sistemului medical exact în momentele cele mai dificile. Mulțumim Guvernului Poloniei pentru asistența oferită în consolidarea sistemului medical din republica noastră”, a declarat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
Menționăm că Republica Moldova a mai beneficiat de un lot de donații din partea Poloniei, prin intermediul Fundației „Solidarnosci Miedzynarodowej”. Acesta conținea echipamente de protecție, măști de protecție, soluții dezinfectante, care au fost repartizate în spitalele republicane, municipale și raionale din R. Moldova.
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















