PREȘEDINTELE Maia Sandu a REFUZAT să treacă vama FĂRĂ rând: Insistențele Poliției de Frontieră nu s-au soldat cu succes
175383
Președintele Maia Sandu și-a petrecut weekendul trecut la munte în România, unde a „cucerit” Vârful Moldoveanu, cel mai înalt din România, situat în Masivul Făgăraș. Din moment ce a plecat în vacanță, Maia Sandu, spre deosebire de Igor Dodon, a renunțat și la privilegiile de președinte. Mai exact, Maia Sandu s-a comportat ca o persoană fizică când a ajuns la punctul de trecere a frontierei R. Moldova, iar polițiștilor de frontieră nu le-a venit să creadă că în mâinile lor a ajuns pașaportul șefului statului.
Potrivit realitatea.md, care face referire la surse demne de încredere, automobilul în care se afla Maia Sandu s-a aliniat în rândul format la punctul de trecere. Tradițional, un polițist de frontieră se apropia de mașinile aflate în coloană, pentru a verifica numărul de pasageri aflați în fiecare mijloc de transport, dar și să colecteze pașapoartele. Mare le-a fost surpriza s-o vadă într-un automobil pe Maia Sandu.
Maia Sandu a refuzat categoric să beneficieze de facilități, inclusiv să treacă pe culoarul destinat deținătorilor de pașapoarte diplomatice, chiar dacă angajații Poliției de Frontieră au insistat de câteva ori. Maia Sandu a continuat să-și aștepte rândul printre celelalte mașini. „Au mers și alți doi colegi și i-au propus același lucru, să treacă pe un culoar separat, să nu stea în rând, iar în scurt timp vor fi gata și actele. Însă au primit același răspuns”, a adăugat sursa citată.
Astfel, Maia Sandu și-ar fi continuat drumul fără a se evidenția din mulțime și a face uz de privilegiile prezidențiale.
23.09.2026
10:00
23.09.2026
09:46
23.09.2026
09:45
23.09.2026
09:30
23.09.2026
09:05
23.09.2026
09:00
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
10:00
23.09.2026
09:46
23.09.2026
09:45
23.09.2026
09:30
23.09.2026
09:23
23.09.2026
09:05
23.09.2026
09:00
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















