Politicianul din R. Moldova care NU și-l dorește pe Băsescu cetățean moldovean: „Vreau să-l văd jurând credință statalității moldovenești”
1256
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, ar prefera ca fostul președinte al României, Traian Băsescu, să nu obțină cetățenia R. Moldova pe care a solicitat-o recent.
„Traian Băsescu vrea să depună jurământ statului Republica Moldova? Fie, vreau să-l văd jurând credință statalității moldovenești. Numai să nu o apuce razna împreună cu sectanții unioniști din PL. Să se comporte civilizat și respectuos față de țara căreia îi solicită cetățenia. Am prefera să se afle acolo unde îi fierbe oala, la București. Dar dacă Băsescu vrea cu tot dinadinsul să devină cetățean moldovean, îl atenționăm să fie mai echilibrat în declarații și acțiuni decât cetățeanul român Băsescu”, îl avertizează pe Facebook Dodon pe Băsescu.
Menționăm că, după ce și-a declarat nostalgia după URSS, prorusul Dodon a declarat recent că, pentru R. Moldova este mai aproape acquisul comunitar.
„Când vorbim de reforme, să fie clar că nu putem lua ca model sistemul rus de promovare a reformelor. Pentru noi estre mai aproape aquisul comunitar la acest capitol, dar nu trebuie să ni-l ceară europenii sau americanii, noi trebuie să îl facem”, a declarat Dodon pentru „Europa Liberă”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















