Poliția britanică cercetează rolul lui Putin în atacul chimic de la Salisbury
1602
Scotland Yard studiază rolul președintelui rus Vladimir Putin în atacul cu neurotoxina „Noviciok”, care a avul loc la Salisbury, în martie anul trecut, scrie publicatia britanica The Guardian.
Oficialii din serviciile de informații din Marea Britanie consideră că Putin „a aprobat” atacul asupra lui Sergei Skripal, fost ofițer al serviciului secret rus GRU, care a fost otrăvit împreuna cu fiica sa, dar amandoi au supraviețuit.
O altă femeie, cetatean britanic, a murit ulterior, după ce a dat întamplator peste recipientul cu substant chimica, aruncat de cei doi agenți de informații rusi care au executat atacul.
Londra cere acum extradarea celor doi: a emis un mandat european de arestare (EAW) și o „notificare roșie” (mandat de arestare) Interpol.
Șeful departamentului antiterorist al poliției britanice, Neil Basu, a declarat că ancheta privind atacul de la Salisbury este în desfășurare.
Basu a spus că problemele legate de urmărirea penală a atacului sunt complexe. „Este necesar să dovedim că el (Putin) a fost direct implicat”, a spus Basu.
„Pentru a obține un mandat de arestare european, trebuie să ai un dosar în baza caruia sa poți fi acuzat în această țară. Nu avem un dosar pentru care sa poata fi învinuit”, a spus el, citat de Pagina de Rusia.
„Suntem ofițeri de poliție, asa ca avem nevoie de dovezi. Există o discuție foarte mare despre cine este responsabil, cine a dat ordine și totul se bazează pe cunoștințele expertilor despre Rusia. Avem nevoie de dovezi”.
Anterior, secretarul britanic de securitate, Ben Wallace, a declarat că Putin este responsabilitul final pentru otrăvirea lui Serghei și Iulia Skripal la Salisbury.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
04.11.2026
15:26
04.11.2026
15:12
04.11.2026
15:00
04.11.2026
14:06
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM















