PLDM și PUN, care au FUZIONAT recent, vor să-l împiedice pe Ion Ceban să mai ia un mandat de primar general și să „facă din Chișinău un stat în stat”: „Trebuie să spargem acest lanț al dezbinării de care unii au profitat”
2363
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), care de curând a fuzionat cu Partidul Unității Naționale (PUN), consideră că Ion Ceban poate fi împiedicat să obțină cel de-al doilea mandat de primar general al capitalei, doar dacă forțele proeuropene și proromânești vor strânge rândurile și vor face front comun în scrutinul din toamnă.
Fostul premier, liberal-democratul Vlad Filat, susține că R. Moldova a fost marcată în ultimi ani de „traume sociale”, care au dus „la neantizarea sistemului politic specific unui stat democratic și transformarea sa într-un sistem bipartinic, călăuzit de geopolitică”.
„Așezați fiind în frontiera a două lumi, lumea rusă și lumea euroatlantică, am fost și rămânem tributari geopoliticii, iar opțiunea noastră pro-Vest trebuie să devină singura constantă și drum extern. Din acest motiv, este necesară o consolidare și strângere a rândurilor în fața noilor amenințări și pericole, pentru că un sistem politic robust constituie un pilon de securitate a statului. Din acest motiv, fuziunea dintre PLDM și PUN nu este un „deal” politic, ci o strângere a rândurilor pentru întărirea unui pol românesc și european, care să confere R. Moldova o alternanță la guvernare, exclusiv de dreapta, astfel încât venirea la putere a unor formațiuni loiale Moscovei să fie evitată”, a scris Filat într-o postare pe Facebook.
Cea mai mare miză sunt alegerile locale generale și funcția de primar general, afirmă Filat.
„PLDM-ul ca partid a cărui istorie este legată de semnarea Acordurilor de Asociere și Liber Schimb, ridicarea vizelor cu UE sau cu semnarea primelor acorduri de interconectare energetică cu România are această capacitate de a strânge în jurul său atât formațiuni, dar mai ales oameni cărora nu le este indiferentă soarta acestei bucăți de pământ. Pregătirea pentru alegerile locale, obținerea unui scor electoral în Chișinău, astfel încât Ivan Ceban să nu facă un stat în stat din Chișinău, prin venirea unor oameni ca Ruslan Verbițchi, consilier municipal, care are la activ mai multe proiecte de hotărâri votate de CMC, experiență, competențe și cunoaștere în administrare publică. Toate acestea sunt realizabile, doar dacă vom reuși să spargem acest lanț al dezbinării de care unii au profitat”, a conchis fostul prim-ministru.
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















