Platforma „Pentru Moldova”: „Nu este deloc întâmplător că Alexandr Stoianoglo a ales să vină cu această solicitare anume acum, când urmează să se decidă soarta GUVERNĂRII. În spate stau grupuri de interese, care urmăresc dinamitarea procesului”
2775
Solicitarea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, de a ridica imunitatea a doi deputați din Partidul „ȘOR” nu este întâmplătoare, deoarece are loc tocmai când „se decide soarta guvernării în R. Moldova”.
„Fracțiunea Partidului „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” susține orice demers al instituțiilor de anchetă, menit să facă lumină în cazul dosarelor de rezonanță. Nimeni dintre colegii noștri, care e vizat cumva în aceste cazuri, nu s-a eschivat de la discuțiile cu anchetatorii și nu s-a ascuns de justiție. Dimpotrivă, am optat mereu ca aceste investigații și procese să fie finalizate într-un termen cât mai rapid și să se desfășoare transparent, astfel încât societatea să afle, în sfârșit, adevărul. Noi nu avem nimic de ascuns și am explicat în nenumărate rânduri poziția noastră”, se arată într-o declarație făcută de Platforma „Pentru Moldova”, din care fac parte deputații Denis Ulanov și Petru Jardan.
În ceea ce privește solicitarea procurorului general de a fi ridicată imunitatea parlamentară a deputaților Ulanov și Jardan, Platforma „Pentru Moldova” consideră că demersul are cu totul alt scop decât cel declarat.
„În primul rând, credem că nu este deloc întâmplător că Alexandr Stoianoglo a ales să vină cu această solicitare anume acum, când urmează să se decidă soarta guvernării în R. Moldova. Nu credem în coincidențe și avem ferma convingere că Procuratura Generală s-a lăsat antrenată în războiul politic actual și este folosită ca pârghie de influență, pentru a descuraja efortul nostru în ceea ce privește deblocarea situației și învestirea unui guvern. Este evident că în spatele acestei acțiuni stau anumite grupuri de interese, care urmăresc dinamitarea cu orice preț a acestui proces. Cine sunt cei interesați credem că este lesne de înțeles”, se arată în declarație.
Reprezentanții Platformei mai spun că procurorul general a dat mereu dovadă de o atitudine evident părtinitoare, iar acțiunea sa de astăzi demonstrează că este direct interesat în acest dosar, iar scopul său real nu este să facă lumină în acest caz, ci să compromită anumiți politicieni, incomozi stăpânilor săi din umbră.
„Din păcate, Procuratura Generală rămâne în continuare o bâtă politică și un instrument de intimidare, iar demersurile sale, inclusiv cel de astăzi, nu fac decât să confirme acest lucru. În altă ordine de idei, asigurăm opinia publică de faptul că nimeni dintre deputații Partidului „ȘOR” și din Platforma „Pentru Moldova” nu se ascunde după imunitatea parlamentară și poate renunța benevol la ea, în cazul în care acest lucru este necesar. Prin urmare, aceste spectacole, regizate de cercuri obscure și executate de procurorul general, nu fac decât să dăuneze atât anchetei propriu-zise, cât și procesului politic, iar în definitiv, întregii țări”, conchide sursa citată.
11.11.2025
12:22
0
Elevii din învățământul profesional tehnic își activează viitorul prin competițiile „Sport, energie, viitor” organizate de MEC
151
Scandal de corupție în învățământ: Decan de la USM și director de colegiu, printre suspecți!
11.11.2025
11:13
239
Tragedie la Hramatorsk: Un mort și incendii masive după un atac cu drone rusești, trei răniți la Harkov
11.11.2025
10:51
227
Adio unui titan al științelor agricole: Mihail Bahcivanji și moștenirea sa de neuitat
11.11.2025
10:43
254
Director de companie, condamnat la 9 ani pentru escrocherie cu fonduri europene: trebuie să achite peste 1 milion de lei!
11.11.2025
10:28
288
Republica Moldova facilitează gratuit înregistrarea online a beneficiarilor reali pentru transparență financiară
11.11.2025
10:06
256
Angajată condamnată la peste 5 ani de închisoare pentru delapidarea a peste 1 milion de lei în jocuri de noroc
11.11.2025
07:58
402
Horoscopul zilei 11.11.2025
11.11.2025
06:45
459
Zelenski cere condamnări ferme în scandalul de corupție din sectorul energetic ucrainean
11.11.2025
02:18
1040
Corupție uriașă în sectorul energetic ucrainean: NABU investighează o mită de 100 de milioane de dolari, iar Poroșenko cere demiterea guvernului Zelenski.
11.11.2025
11:13
69
Tragedie la Hramatorsk: Un mort și incendii masive după un atac cu drone rusești, trei răniți la Harkov
11.11.2025
10:51
101
Adio unui titan al științelor agricole: Mihail Bahcivanji și moștenirea sa de neuitat
11.11.2025
10:43
112
Director de companie, condamnat la 9 ani pentru escrocherie cu fonduri europene: trebuie să achite peste 1 milion de lei!
11.11.2025
10:28
248
Republica Moldova facilitează gratuit înregistrarea online a beneficiarilor reali pentru transparență financiară
11.11.2025
10:06
221
Angajată condamnată la peste 5 ani de închisoare pentru delapidarea a peste 1 milion de lei în jocuri de noroc
11.11.2025
07:58
382
Horoscopul zilei 11.11.2025
11.11.2025
06:45
436
Zelenski cere condamnări ferme în scandalul de corupție din sectorul energetic ucrainean
11.11.2025
02:18
997
Corupție uriașă în sectorul energetic ucrainean: NABU investighează o mită de 100 de milioane de dolari, iar Poroșenko cere demiterea guvernului Zelenski.
11.11.2025
00:29
650
Slovacia nu a comis o infracțiune prin donarea avioanelor MiG-29 către Ucraina, spun procurorii
10.11.2025
23:51
569
Zelenski promite acțiuni decisive împotriva corupției în sectorul energetic din Ucraina
10.11.2025
23:17
646
România își respectă angajamentele: Încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei devine infracțiune gravă în atenția DIICOT
10.11.2025
20:16
918
Schimbări de Vreme în Republica Moldova pe 11 Noiembrie 2025
10.11.2025
17:23
963
Ministrul justiției din Ucraina și fostul partener de afaceri al lui Zelenski, vizați în scandalul de corupție din sectorul energetic
10.11.2025
17:22
825
ULTIMA ORĂ // Autoritățile R. Moldova, PREGĂTITE pentru a prelua infrastructura „LukOil” de la AIC, astfel încât aprovizionarea aeronavelor să nu fie afectată: „Responsabilitatea companiei este de a realiza toate acțiunile în regim URGENT”
10.11.2025
16:22
644
Noul Program național 2027-2030: Educația romilor, prioritate pentru dezvoltare durabilă și egalitate socială
10.11.2025
14:23
590
Viitorul cercetării moldovenești: progres și colaborare pentru dezvoltare durabilă!
10.11.2025
10:28
1542
Moldova își consolidează securitatea energetică prin interconectări cu România și Ucraina: Noi proiecte în plin avânt
10.11.2025
09:35
932
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
10.11.2025
08:25
714
Horoscopul zilei 10.11.2025
10.11.2025
00:25
1323
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
856
Alertă Meteo: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
1173
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
1113
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
951
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
1005
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
2963
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
Adio unui titan al științelor agricole: Mihail Bahcivanji și moștenirea sa de neuitat
Director de companie, condamnat la 9 ani pentru escrocherie cu fonduri europene: trebuie să achite peste 1 milion de lei!
Republica Moldova facilitează gratuit înregistrarea online a beneficiarilor reali pentru transparență financiară
Angajată condamnată la peste 5 ani de închisoare pentru delapidarea a peste 1 milion de lei în jocuri de noroc
1 MDL
1 EUR
19.67
1 USD
17.01
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41

Inapoi














