Stiri

Pilotul român de F-16 care a doborât primele drone intrate în România își spune povestea și le transmite un mesaj de încredere românilor

Actualitate 30.07.2026 21:30 Vizualizări293
Pilotul român de F-16 care a doborât primele drone intrate în România își spune povestea și le transmite un mesaj de încredere românilor

Pilotul român de F-16 care a doborât dronele intrate în spațiul aerian al României a vorbit deschis despre aceste misiuni, într-un interviu acordat Ministerului Apărării Naționale, oferind detalii despre modul în care se desfășoară luptele în aer și despre responsabilitatea pe care o are împreună cu colegii săi.

El a transmis și un mesaj direct pentru români, subliniind că piloții sunt acolo pentru a ne proteja permanent, zi și noapte, șapte zile din șapte, pe tot parcursul anului. „Când ei sunt în vacanță, când ei sunt la muncă, noi de acolo de sus, poate nu ne vedeți, dar noi vă vom proteja și vă protejăm”, a spus pilotul.

„Alarma a sunat în cursul nopții de mai multe ori, până în următoarea dimineață. Dar, am fost acolo să răspundem prompt, cu certitudinea că orice misiune trebuie tratată ca atare. N-am știut pentru ce decolăm, dar am știut că noi mergem să ne apărăm țara. Aș spune că amândouă au fost la fel de solicitante. Niciuna nu a avut vreo particularitate. Mai presus chiar, fiecare a avut nevoie de același nivel de concentrare pentru a fi în măsură să doborâm ținta. Una s-a lăsat repede dată jos, iar alta, poate, un timp mai mare decât la prima interceptare.”

El a explicat că întreaga reușită se bazează pe cooperare. Aceasta înseamnă coordonare perfectă cu tehnicul de bord, cu controlorii de trafic aerian și cu colegul de celulă, care îl sprijină să fie în siguranță în orice moment al zborului, îi urmează traiectoria și, în final, îl ajută să identifice și să angajeze ținta. „Este ca o mănușă, să-i spunem așa. Fiecare deget al mâinii ajută la un moment dat ca pumnul să fie menținut strâns. Așa suntem și noi, de la pilot, tehnic, controlor de trafic aerian, până la primul om din unitate, de la punct control. Toți suntem o echipă și toți vom fi o echipă. După orice misiune de ALFA, decât după ce am pus roata de bot înapoi în siguranță acasă, abia atunci putem să revedem filmul misiunii și să realizăm de ce am fost noi în stare ca piloți, de ce am fost noi în stare ca națiune, să facem și să obținem în aceeași măsură.”

Despre alegerea carierei militare, pilotul spune că a fost „o chemare personală”. A fost inspirat de cărțile marilor autori de aviație, care i-au transmis „microbul” zborului, menționându-i pe Davidovici și pe Dumitru Berbunschi, cei care l-au motivat să ajungă astăzi la Borcea și să facă același lucru pe care ei îl făceau acum 30-40 de ani. Poate cu alte aeronave, dar cu același țel esențial: protejarea cerului României.

El îi încurajează pe tinerii care visează la aviație să-și urmeze drumul. Să-i convingă pe cei din jur atunci când aud „nu”, să nu accepte acel refuz de la început, să rămână perseverenți. Mesajul său rămâne ferm: nu sunt singuri, pentru că piloții sunt acolo să îi protejeze, zi și noapte, șapte zile din șapte, tot timpul anului. „Când ei sunt în vacanță, când ei sunt la muncă, noi de acolo de sus, poate nu ne vedeți, dar noi vă vom proteja și vă protejăm”, a mai spus pilotul militar din forțele aeriene, cel care a doborât primele două drone pătrunse neautorizat în spațiul aerian al României.

Piloții români de F-16 au doborât trei drone în trei zile consecutive, în contextul intensificării atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei. Aceste misiuni au demonstrat capacitatea de reacție rapidă și profesionalismul forțelor aeriene române, puse în fața unor amenințări reale la granița țării.

În luna mai, o dronă de proveniență rusă s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din Galați, în timpul unui atac împotriva Ucrainei, provocând rănirea unei femei și a unui minor. Incidentul a evidențiat cât de ușor pot fi afectate zonele civile aflate în apropierea frontierei și cât de importantă este apărarea aeriană în aceste condiții.

În acest context de securitate complicat, Forțele Aeriene ale Italiei, Spaniei și Turciei vor desfășura avioane de luptă pentru a întări securitatea spațiului aerian al NATO pe Flancul Estic, în cadrul misiunii de apărare aeriană a Alianței. Această desfășurare marchează tranziția de la vechea misiune de Poliție Aeriană (Air Policing) la un rol extins de apărare aeriană, gândit să ofere o abordare mai flexibilă în cadrul sistemului integrat de apărare antiaeriană și antirachetă (Integrated Air and Missile Defence – IAMD) al NATO.

Turcia participă pentru prima dată în acest cadru nou, cu aproximativ 80 de militari și cinci avioane de luptă F-16, dislocate la baza aeriană Amari din Estonia. Ultima misiune a Forțelor Aeriene Turce în cadrul Baltic Air Policing avusese loc acum două decenii, când au fost dislocate la baza aeriană Siauliai din Lituania, iar această revenire subliniază importanța consolidării prezenței aliate în regiune.

Forțele Aeriene Turce vor prelua responsabilitatea de la Forțele Aeriene Portugheze, care se află în Estonia din martie anul acesta. În paralel, Italia va prelua misiunea de la Forțele Aeriene și Spațiale Franceze, care au fost națiunea lider, alături de Forțele Aeriene Române, în Lituania, începând cu luna martie 2026.

Spania va contribui la apărarea Flancului Estic prin dislocarea la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din România a șapte avioane de luptă F-18 și a aproximativ 200 de militari din Forțele Aeriene și Spațiale Spaniole. Dispozitivul spaniol va include și un avion cisternă A400M pentru realimentare în aer, precum și trei elicoptere NH-90, care vor fi desfășurate în faza finală a misiunii și vor avea sarcini în combaterea sistemelor aeriene fără pilot (Counter-Unmanned Aerial Systems – C-UAS).

Baza aeriană Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, este una dintre principalele baze militare ale Armatei Române și una dintre cele mai mari și active facilități NATO pe flancul estic. Aici se află și cea mai mare prezență militară americană de pe teritoriul țării noastre, conform unui comunicat al NATO, ceea ce transformă această bază într-un nod strategic pentru apărarea colectivă.

Potrivit NATO, desfășurarea forțelor spaniole în România demonstrează angajamentul constant al Spaniei pentru protejarea Flancului Estic al Alianței. „Scopul nostru este clar: să contribuim la descurajarea Alianței, să protejăm spațiul aerian al NATO și să consolidăm postura Alianței pe flancul estic”, a declarat locotenent-colonelul Alberto Calvo, comandantul detașamentului spaniol.

Acesta a subliniat, de asemenea: „Spania vine în această misiune ca un aliat angajat, de încredere și capabil. Înțelegem că apărarea colectivă nu este un principiu abstract, ci o responsabilitate zilnică ce presupune prezență, disponibilitate și credibilitate”.

După activarea, în septembrie anul trecut, a activității de vigilență sporită Eastern Sentry (eVA EASN), misiunea NATO de apărare aeriană continuă să întărească sistemul integrat de apărare antiaeriană și antirachetă al Alianței, pentru a face față atât amenințărilor actuale, cât și celor viitoare. Dacă vechea misiune de Poliție Aeriană era concentrată în principal pe interceptarea aeronavelor cu pilot și fără pilot, noul cadru de apărare aeriană acoperă întreaga gamă de amenințări, de la drone la rachete de croazieră și rachete balistice.

Acest sistem oferă NATO o flexibilitate sporită în a răspunde schimbărilor din mediul de securitate, folosind o abordare multistratificată, cu acoperire la 360 de grade. Apărarea aeriană se bazează pe capabilități din toate domeniile operaționale: aeronave aflate în serviciu de reacție rapidă (Quick Reaction Alert – QRA), sisteme terestre și navale de apărare antiaeriană și antirachetă (SBAMD), precum și sisteme specializate pentru combaterea aeronavelor fără pilot (C-UAS).

În cadrul acestui efort comun, Forțele Aeriene Italiene vor desfășura patru avioane Eurofighter Typhoon și peste 100 de militari la baza aeriană Siauliai din Lituania, contribuind direct la securitatea spațiului aerian baltic și la întărirea posturii defensive a NATO pe Flancul Estic.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.65 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri