Stiri

Permis de conducere FALS, perfectat cu 300 de euro de către un tânăr din R. Moldova

Social 27.01.2018 11:30 Vizualizări5116
Permis de conducere FALS, perfectat cu 300 de euro de către un tânăr din R. Moldova

Un tânăr cu dublă cetățenie, moldovenească și română, a fost prins la frontieră cu un permis de conducere românesc falsificat.

Tânărul de 21 de ani din satul Cetireni, raionul Ungheni, le-a spus polițiștilor de frontieră din punctul de trecere Sculeni că a plătit pentru acest permis 300 de euro unui necunoscut.

Băiatul nu se afla la volan, dar documentul i-a fost descoperit în timp ce polițiștii efectuau controlul actelor la pasagerii unei curse regulate „Moldova - Italia” și au remarcat faptul că acesta avea un comportament suspect. Permisul a fost găsit în buzunarul hainei groase a cetățeanului.

Permisul de conducere a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar tânărului i s-a permis să-și continue călătoria. Totuși, oamenii legii încearcă să dea de urma celor care au perfectat acest permis fals, iar dacă se va dovedi și vinovăția băiatului din Cetireni, acesta riscă o amendă de până la 32 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la doi ani.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4942 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 15.11.2026 15.11.2026 12:33 557 Horoscopul zilei 15.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 15.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri