PERCHEZIȚII // Șef din POLIȚIE cu avere uriașă: Casă într-o suburbie a Chișinăului, două apartamente, două parcări, peste 50 de loturi agricole și două mașini. REȚINUT și cercetat penal pentru îmbogățire ilicită
12399
Și-a adunat o avere impresionantă muncind în Poliție cu salarii modeste. Este vorba despre șeful Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații (INI), vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită, care a fost reținut astăzi pentru 72 de ore.
Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție a MAI au efectuat astăzi nouă percheziții în biroul de serviciu, domiciliu, încăperi nelocative, automobil, toate bunurile deținute de șeful Direcției investigații „Sud” al INI, precum și la sediul unei entități economice rezidente, afiliate lui.
„Urmare a investigațiilor efectuate, s-a constatat că funcționarul, exercitând funcții de conducere în cadrul INI al IGP al MAI, a deținut și continuă să dețină personal, inclusiv prin intermediul unor terți, bunuri a căror valoare depășește cu peste 780 000 de lei mijloacele dobândite și declarate legal. Bunurile care constituie obiect al investigațiilor sunt o casă în proces de construcție amplasată într-o zonă rezidențială dintr-o suburbie a mun. Chișinău, două apartamente și două parcări subterane situate în mun. Chișinău, peste 50 de loturi agricole și două mijloace de transport”, arată Procuratura Anticorupție într-un comunicat de presă.
Aceeași sursă precizează că în procesul urmăririi penale sunt investigate mai multe persoane juridice rezidente care ar fi afiliate sau deținute prin intermediul unor terți de către funcționarul public cu statut special.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate contracte de vânzare-cumpărare, contracte de împrumut, declarații vamale, acte cu privire la bunurile imobile și mobile deținute și alte obiecte care au importanță pentru cauza penală.
Procurorii anticorupție urmează să-l pună pe polițist sub învinuire și să ceară judecătorului de instrucție plasarea acestuia în arest preventiv pentru 30 de zile.
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
24.09.2026
16:51
24.09.2026
16:40
24.09.2026
16:30
24.09.2026
16:25
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
















