Stiri
Pentru pace, domnule Fule, mulțumim frumos!
Editorial
04.06.2013
09:57
1388
1388
Vladimir Voronin, liderul PCRM, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă că partidul a purtat negocieri concomitent și cu PLDM, și cu PD în vederea organizării alegerilor anticipate.
Adică, trei din cele patru partide parlamentare erau de acord că alegerile anticipate sunt singura soluție de depășire a crizei în care se află țara (iar al patrulea zicea că nu va vota Guvernul nici în ruptul capului, doar că opinia lui nu mai conta). Și foarte posibil, chiar se ajungea la declarația comună de care a vorbit Voronin. Urma doar să vedem – era aceasta tripartită sau, ce-i mai probabil, bipartită și cine anume avea să iasă împreună cu PCRM.
Ei, iată că n-a fost să fie. A venit Fule și i-a pus pe toți la locurile lor. Avem și spicher, avem și Guvern. Pe cât va fi de eficientă această nouă-veche construcție, pe domnul comisar (sic!) puțin îl interesează. Principalul e să reziste până la Vilnius. Și să declare ceea ce trebuie. Nu de alta, dar putea să rămână fără progressivkă (un fel de premiu prestabilit, care în perioada sovietică se plătea fără a se ține cont de performanța reală).
Acum o să avem pace. Vorba ceea „pentru pace, domnule Fule, mulțumim frumos!”. Cât timp va dura aceasta, unul Domnul știe. O schimbare majoră a fost totuși atestată – alianța s-a transformat în coaliție. Și dacă asta va reuși să fie mai stabilă, atunci cei cu „Jios Aliansu'!” chiar aveau dreptate. Mai este un moment demn de remarcat. Schimbarea la față. Dacă în alianță pe linia întâi erau juriștii (unul Ghimpu cât face!), acum o să vedem cum arată diplomații. Adică, arată ei, evident, mult mai bine, au și un discurs mai echilibrat. Probabil, nu se vor certa în public și nu-i exclus că vor face și reforme. Mai exact – sunt impuși să le facă. Deci, vom avea o fațadă mai europeană cu siguranță. Ceea ce nu înseamnă că luptele între parteneri vor înceta. Acestea pur și simplu vor trece de la televizor în subterană. Ar rezulta din toate astea că vom avea mai puține spectacole? Cred că da. Dar că vom avea mai multă pâine? Aici nu sunt atât de sigur…

Stiri relevante
06.09.2013
09:44
4063
Editorial // Rogozin, polița logică pentru indeciziile cronice
06.09.2013
08:40
3612
Editorial // BEM și fata popii
05.09.2013
09:32
3984
Editorial // Despre porci și țări, și oameni
03.09.2013
12:01
3445
Editorial // Meteorologul Rogozin
30.08.2013
10:34
3419
Editorial // De-a Cuvintele...
30.08.2013
10:02
1872
Editorial // LIMBA NOASTRĂ cea Română, Moldovenească, De stat, Alta (subliniați varianta corectă)
27.08.2013
14:21
1533
Editorial // De-a Independența...
27.08.2013
11:18
1819
Editorial // MAMA MĂ-SII DE PARADIGMĂ
23.08.2013
09:17
1659
Editorial // Tu vrei două? Două mere?! Și să le mănânci la școală?!?
22.08.2013
11:44
1599
E UȘOR A SCRIE VERSURI…
19.08.2013
08:49
1388
Editorial // To be(i), or not to be(i)?
16.08.2013
10:26
1555
Editorial // Nopți albe contra zile negre
06.09.2013
09:44
06.09.2013
08:40
05.09.2013
09:32
03.09.2013
12:01
30.08.2013
10:34
30.08.2013
10:02
27.08.2013
14:21
27.08.2013
11:18
23.08.2013
09:17
22.08.2013
11:44
19.08.2013
08:49
16.08.2013
10:26
Top stiri
15.09.2026
12:57
192
MEC, MAI și Poliția lansează „STOP-DROG”, aplicația prin care pot fi sesizate anonim situațiile de risc
15.09.2026
12:28
237
Reglementarea inteligenței artificiale se împotmolește în Congres, pe fondul opoziției lui Trump
15.09.2026
12:19
293
Harry și Meghan și-au retras copiii de la școala britanică după doar două zile, din motive de securitate
15.09.2026
12:15
279
EXERCIȚII MILITARE // Rezerviștii Armatei Naționale, chemați din nou la instruire. Aceștia se vor antrena pe tehnică și armament nou
15.09.2026
12:13
221
Ministru britanic: Guvernul trebuie să țină cont de avertismentele dezvoltatorilor de IA
15.09.2026
12:06
286
Fregată rusă, acuzată că a lansat două rachete de semnalizare spre un elicopter danez. Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE al Danemarcei
15.09.2026
12:06
382
ULTIMA ORĂ // Interceptări în DOSARUL numerelor de înmatriculare neutre: „Discuția începe de la 100 000 de lei”. Cum funcționa schema de la ASP și Vamă
15.09.2026
11:49
298
O femeie de 82 de ani a ajuns în comă după ce ar fi fost împunsă de un berbec. A fost transportată cu elicopterul SMURD
15.09.2026
11:31
386
RECORD // Prag psihologic depășit: Motorina comercializată în R. Moldova sare pentru PRIMA dată de 35 de lei/litru din cauza tensiunilor globale. Ce se întâmplă cu STOCURILE
15.09.2026
11:23
465
Schemă ilegală la ASP și Vamă: Peste 100 de vehicule înmatriculate fraudulos cu plăcuțe neutre și un prejudiciu de 23 de MILIOANE de lei statului
15.09.2026
10:55
298
Peste 42.000 de persoane se opun construirii unui complex de centre de date Microsoft lângă Leeds
15.09.2026
10:48
338
88% dintre decesele din Republica Moldova sunt cauzate de boli netransmisibile. În septembrie se desfășoară campania națională de prevenire
15.09.2026
10:37
356
Conferința Națională de Pediatrie de la Poiana Brașov va reuni peste 550 de participanți în 2026
15.09.2026
10:22
391
Donald Trump Jr. confirmă că omul de afaceri rus Umar Kremlev a finanțat festivitățile de după nunta sa
15.09.2026
10:12
306
Peste 3 500 de persoane vor participa la Săptămâna Europeană a Sportului, în perioada 19-27 septembrie
15.09.2026
09:54
324
Un nou centru de cercetare din Sheffield promovează dezvoltarea responsabilă a inteligenței artificiale
15.09.2026
09:09
514
Procurorul general demisionar al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, și soția sa ar fi fugit din țară după scandalul de corupție
15.09.2026
09:07
367
Trei cazuri de transportare nedeclarată a bijuteriilor, monedelor și figurinelor din argint, documentate la Aeroportul Chișinău
15.09.2026
08:32
501
Prima cameră cu inteligență artificială din Regatul Unit, instalată pentru a depista întoarcerile periculoase în U
15.09.2026
07:28
582
Trump califică temerile privind siguranța inteligenței artificiale drept o „farsă” și respinge noi măsuri de protecție
15.09.2026
06:50
570
Kim Jong Un promite sprijin neclintit pentru Rusia și numește războiul Moscovei „sacru”
15.09.2026
06:45
589
Avioanele NATO au doborât o dronă intrată în spațiul aerian al Lituaniei; Polonia își securizează spațiul aerian
15.09.2026
05:00
541
Inteligența artificială: cum funcționează, unde este folosită și de ce ridică îngrijorări
15.09.2026
01:30
601
UE propune reguli noi pentru social media: copiii sub 15 ani ar putea avea acces doar cu implicarea părinților
15.09.2026
00:27
752
Un britanic și-a drogat și violat soția timp de peste 20 de ani. Alți 12 bărbați sunt acuzați că au agresat-o sexual
15.09.2026
12:57
15.09.2026
12:28
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri