PDCM susține că vrea să readucă INTELECTUALITATEA la guvernare. Persoanele care au ADERAT și vor conduce mai multe organizații teritoriale ale formațiunii lui Ion Chicu
1729
Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) susține că persoane notorii din diverse domenii profesionale continuă să se alăture formațiunii conduse de ex-premierul Ion Chicu. Astfel, zilele trecute a fost constituită Organizația Teritorială Chișinău a PCDM și cinci organizații teritoriale de sector, la care „au aderat oameni de înaltă valoare și patrioți adevărați”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
Potrivit sursei citate, persoanele care au intrat și conduc organizațiile teritoriale ale PDCM sunt medici, profesori, oameni de cultură, economiști, funcționari publici etc., „oameni care preferă să își facă bine lucrul acolo unde activează”.
„Intelectualii, oamenii care anterior decepționați de situația din politică nu se implicau, acum văd în echipa noastră posibilitatea de a aduce schimbarea veridică și vin cu noi, ca să salveze țara de declin”, a afirmat liderul PDCM, Ion Chicu, în cadrul ședinței de constituire a organizației.
Președinte al Organizației Teritoriale Chișinău a fost aleasă Marina Golovaci, medic de specialitate, fost secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Organizația Teritorială Centru a PDCM este condusă de către Ala Grecu, vicedirector la Institutul Oncologic, iar vicepreședinții organizației au fost aleși Tudor Crigan și Natalia Cernat, ambii juriști de specialitate. Secretarul executiv al OT Centru este Anastasia Monastîrschi, medic oncolog.
Organizația Teritorială Buiucani va fi condusă de Marin Ursachi, Director la „Baza Auto a Cancelariei de Stat”, inginer de specialitate, iar vicepreședinții sunt Viorel Evstrati, inginer pentru protecția mediului, și Cezara Dilevschi, medic-psihoterapeut. Secretar executiv este Aliona Rojco, inginer mecanic în industria alimentară.
Organizația Teritorială Botanica va fi condusă de Natalia Cojușneanu, chirurg pediatru de specialitate, fost director al Centrului Național de Chirurgie Pediatrică „N. Gheorghiu”, iar în prezent coordonator de proiecte în cadrul unei fundații de binefacere. Vicepreședinți ai organizației au fost aleși Grigore Păun, specializat în pediatrie și Maria Răileanu, pedagog-culturolog. Secretar executiv al OT Botanica a fost aleasă Ina Răducan, specialist în psihologie și psihopedagogie.
Organizația Teritorială Ciocana va fi condusă de Romeo Cereteu, economist, ex-director interimar al IP Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe. Vicepreședinții organizației sunt Natalia Țurcan, master în științe ale educației, și Liudmila Colța, inginer în tehnologia industriei alimentare. Secretar executiv a fost ales juristul Vasile Popa.
Organizația Teritorială Râșcani va fi condusă de Victor Coadă, administrator de întreprindere, fost șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Vicepreședinții organizației sunt Eduard Biriucov, economist, și Crina Stratan, specialist pe relații internaționale. Secretar executiv a fost aleasă Angela Dabija, jurist de specialitate.
0
Adolescent misogin își mărturisește pe Discord planul de a-și ucide mama, apoi o omoară cu bestialitate
205
De la șampon cu ou crud la comunitate online: cum luptă o mamă împotriva miturilor despre sănătatea femeilor
243
Adolescent obsedat de criminali în serie își anunță pe Discord planul și își ucide cu brutalitate mama
25.03.2026
14:29
365
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
541
ULTIMA ORĂ // R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
316
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
418
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
695
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
397
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1293
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
24
De la șampon cu ou crud la comunitate online: cum luptă o mamă împotriva miturilor despre sănătatea femeilor
57
Adolescent obsedat de criminali în serie își anunță pe Discord planul și își ucide cu brutalitate mama
25.03.2026
14:29
335
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
493
ULTIMA ORĂ // R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
292
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
399
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
661
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
386
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1254
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
431
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
467
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
526
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
527
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
609
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
660
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
586
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
576
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
521
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
10651
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
559
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
536
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
721
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
590
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
947
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
606
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














