Patru STUDENTE de la Universitatea de Stat din Bălți „Alecu Russo” au primit Bursa președintelui Parlamentului. Pentru ce merite au primit câte 8000 de lei
1161
parlament.md Patru studente de la Universității de Stat din Bălți „Alecu Russo”, care au înregistrat succese remarcabile la învățătură și au avut o poziție civică activă, au primit astăzi Bursa președintelui Parlamentului, în valoare de 8 000 de lei. Inițiativa de a acorda bursă celor mai buni studenți din nordul republicii a venit de la președintele Parlamentului Andrian Candu, în timpul vizitei la Bălți în toamna anului trecut.
Cele patru câștigătoare, desemnate de administrația Universității din Bălți, au avut astăzi o întrevedere cu Andrian Candu.
„Președintele Parlamentului s-a arătat încântat de calitatea tinerilor din R. Moldova. El a subliniat că este important să fie încurajate nu doar performanțele academice, dar și implicarea tinerilor în diverse proiecte sociale și economice”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.
Spicherul le-a făcut o excursie tinerelor prin Parlament și le-a povestit despre activitatea Legislativului.
Câștigătorii burselor Președintelui Parlamentului în anul 2018 sunt:
Valeria Crudu, studentă la Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului, este voluntar, premiant la multiple olimpiade.
Ana Cuculescu, studentă la Facultatea de Drept și Științe Sociale, este activ implicată în proiectul pentru Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist.
Daniela Trincă, studentă laFacultatea limbă și literatură Germană și Engleză, a participat activ la diverse proiecte științifice și sociale.
Ana Plotinicu, studentă la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte, a reușit să obțină o bursă prin programul Erasmus în Pitești.
Bursa președintelui Parlamentului este acordată pentru al doilea an consecutiv tinerilor cu merite academice și implicați activ în diverse activități extracurriculare de importanță socială. Bursele se acordă la 23 mai, de Ziua Parlamentului.
Anul trecut, de Bursa președintelui Parlamentului au beneficiat cei mai buni elevi de la Liceul republican de muzică „Ciprian Porumbescu”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
02.09.2026
13:16
02.09.2026
12:59
02.09.2026
12:56
02.09.2026
12:35
02.09.2026
12:14
02.09.2026
11:44
02.09.2026
11:40
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:28
02.09.2026
11:18
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă


















