Patru demnitari europeni îi cer lui Jean-Claude Juncker să întrerupă finanțarea către o țară din UE
2617
Sursa: ziare.com Patru demnitari europeni i-au trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în care au cerut întreruperea finanțării către Ungaria, „până când libertățile democratice sunt restabilite, iar corupția e contracarată”.
Oficialii europeni susțin că fluxurile de bani către Budapesta ar trebui să fie oprite temporar, cu excepția finanțării oferite direct de către Comisia Europeană, fără intermedierea guvernului ungar, potrivit unui document obținut miercuri de Euronews.
Potrivit sursei citate, documentul este datat 23 noiembrie și a fost semnat de către Hans Eichel, fost ministru german de Finanțe, și trei foști comisari europeni: Pascal Lamy, Franz Fischler și Yannis Paleokrassas.
În scrisoare se mai precizează că libertatea presei în Ungaria este îngrădită, universitățile și-au pierdut independența, iar instituțiile publice importante au fost „preluate de facto” de către partidul de guvernământ Fidesz.
Autorii inițiativei susțin că peste 95% dintre proiectele de investiții publice din Ungaria sunt cofinanțate de Uniunea Europeană, criticând decizia guvernului ungar de a aloca majoritatea fondurilor europene disponibile - pentru perioadă de finanțare 2014-2020 - în 2017 și 2018, cu scopul „de a ajuta Fidesz la alegerile naționale din primăvara anului 2018, fără a lua în considerare ce se va întâmpla după 2018, când fondurile UE vor fi în mare parte epuizate”.
„O astfel de convulsie economică este, de asemenea, extrem de dăunătoare pentru afaceri în general. Cheltuirea rapidă este sinonimă cu o utilizare ineficientă a banilor UE și mărește riscul corupției, ceea ce acordă o urgență deosebită situației”, avertizează semnatarii scrisorii.
Sursa: ziare.com
08.07.2026
10:59
14.04.2026
15:06
21.02.2025
16:15
31.01.2025
11:30
21.03.2024
15:20
02.11.2022
11:33
24.06.2022
10:55
05.05.2022
11:23
04.05.2022
12:59
04.05.2022
11:51
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
15.09.2026
17:43
15.09.2026
17:31
15.09.2026
17:29
15.09.2026
16:56
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026


















