Pasăre RARĂ, care nu a mai fost văzută pe la noi de peste 60 de ani, observată recent în R. Moldova: A apărut pe lume în Turcia, a iernat în Africa și a făcut turul Europei de Est
3057
Sursa foto: konhaber.com O pasăre rar întâlnită pe continentul european a „vizitat” R. Moldova la finele lunii iunie curent.
Potrivit Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN), este vorba de Yörük, o acvilă de stepă (Aquila nipalensis), care și-a început călătoria din Turcia și, după ce a vizitat Bulgaria, România și Ucraina, a intrat în R. Moldova pentru o scurtă vizită.

Traseul lui Yörük prin Republica Moldova. Foto: SNNP
„Yörük (în limba turcă însemnând „nomad”) a fost echipat cu un transmițător satelitar încă de când era un pui în cuibul său părintesc din regiunea Konya. Tânărul și-a petrecut iarna în Chad (Africa), după care s-a reîntors acasă, în Turcia, și de acolo a început să exploreze Europa de Est. Așa se face că, după ce a trecut ca glonțul prin Bulgaria, România și Ucraina, acvila de stepă a făcut un ocol și a coborât la noi pe data de 24 iunie 2023, poposind un pic pe niște câmpuri aflate la intersecția dintre raioanele Florești și Sângerei. După această pauză de zbor, Yörük a ieșit din republică și și-a continuat călătoria spre est, aflându-se în momentul de față în regiunea Donețk din Ucraina”, prezintă detalii SPPN, cu referire la informațiile oferite de Burak Tatar, biolog în cadrul Departamentului Conservarea Naturii al Ministerului de Agricultură și Forestier din Turcia.
Potrivit SPPN, acvila de stepă (Aquila nipalensis) a fost dintotdeauna pentru Republica Moldova o specie rară, iar ultimele observații certe arată că specia trecea în pasaj pe la noi până la mijlocul anilor 1960 (Averin și Ganea, „Păsările Moldovei”, 1971).
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















