Stiri

PAS, pe aceeași lungime de undă cu Maia Sandu: „Considerăm că sunt circumstanțele pentru DIZOLVAREA Parlamentului. Actorii politici, indiferent de viziuni, să se abțină de la presiuni”

Actualitate 26.03.2021 17:25 Vizualizări2379
PAS, pe aceeași lungime de undă cu Maia Sandu: „Considerăm că sunt circumstanțele pentru DIZOLVAREA Parlamentului. Actorii politici, indiferent de viziuni, să se abțină de la presiuni”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) consideră că, după consumarea celor două tentative de învestire a unui guvern, au fost întrunite circumstanțele necesare pentru dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi de către președintele PAS, Igor Grosu, după consultările cu Maia Sandu.

„În virtutea evenimentelor care s-au consumat ieri, cu cea de-a doua tentativă de a investi un guvern, considerăm că sunt circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului. Dincolo de prestația lamentabilă a Legislativului, pe care o vedem la fiecare ședință, unde sunt pe agendă proiecte populiste, asistăm la dezbateri sterile care nu au nimic comun cu interesul cetățenilor”, a spus Igor Grosu.

CITIȚI și Consultări EȘUATE la Președinție. Filip s-a JELUIT că Maia Sandu nu vrea să audă de un GUVERN format din PSRM-PAS-PD-Platforma „DA”: „Are ca obiectiv DIZOLVAREA Parlamentului și punctum”

Liderul PAS a precizat că în cadrul discuțiilor nu s-a enunțat data când ar urma să aibă loc alegerile.

„Cu referire la termene, nu am discutat termene. Un lucru pe care l-am transmis este că alegerile anticipate trebuie să aibă loc conform termenelor legale, de asta va depinde și răspunsul Curții Constituționale. În același timp, am discutat că prioritatea zero rămâne gestionarea situației pandemice. În acest caz, toate instituțiile statului, fie că vorbim de procesul de vaccinare, fie că vorbim de respectarea regulilor impuse de situația pandemică, trebuie respectate”, a mai spus Grosu.

CITIȚI și Maia Sandu merge la Curtea Constituțională să ceară DIZOLVAREA Parlamentului: „Decizia a fost luată de mult. Doamna președinte a încercat să mă CONVINGĂ…”. Când urmează să aibă loc ALEGERILE anticipate

Fostul premier desemnat a făcut un apel „la calm”.

„De asemenea, facem apel către actorii politici, indiferent de viziunile pe care le avem fiecare formațiune politică, să se abțină de la presiuni, să lăsăm instituțiile să-și facă meseria, iar noi, politicienii, în special cei prezenți în Parlament, să nu ne concentrăm pe dezbateri inutile în Parlament, dar să satisfacem cerințele Executivului atunci când va veni cu solicitări pentru a adopta legi care să vină în susținerea oamenilor”, a conchis Grosu.

De menționat că fracțiunile PSRM și reprezentanții Partidului „ȘOR” nu au venit astăzi la consultări. Astfel, președinta Maia Sandu îi cheamă pe cei de la Partidul „ȘOR” luni, 29 martie, la ora 13.00, iar pe socialiști - la ora 13.30.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 20.10.2026 20.10.2026 13:13 686 Horoscopul zilei 20.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.92 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 20.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri