Partid de familie? Socrul, generele și fiica, în capul listei unui partid care participă la alegerile parlamentare din februarie. Unul sărac, ceilalți cu OPT case spațioase
19044
Ultimul partid înregistrat până acum la alegerile parlamentare din 24 februarie curent pe circumscripția națională este Partidul „Voința Poporului”, care va figura cu numărul nouă în buletinele de vot.
Primul pe lista prezentată la Comisa Electorală Centrală (CEC) este președintele acestei formațiuni, Ștefan Urâtu, fost deputat liberal și fost vicepreședinte al CEC.
Locul doi este ocupat de Iurie Scobioală, iar pe locul trei se află Teodor Cârnaț, ginerele lui Ștefan Urâtu, care picase, la sfârșitul anului 2017, testul la poligraf din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de șef al Autorității Naționale de Integritate și, în semn de protest, a demisionat din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Pe locul 12 în aceeași listă cu 30 de candidați este și fiica lui Urâtu, Marina, soția lui Cârnaț.
Și dacă Ștefan Urâtu arată în declarația sa de avere că a obținut în ultimii doi ani doar venituri din pensie - 126 de mii de lei și are doar un garaj de 16 metri pătrați, familia fiicei sale deține numeroase bunuri.
Astfel, soții Cârnaț anunță că au avut, pe parcursul anilor 2017 - 2018, venituri de peste 1,166 de milioane de lei, jumătate din sumă fiind încasată din „darea în locațiune a spațiului locativ”.

Familia Cârnaț are și ce oferi în chirie, odată ce declară patru terenuri intravilane, trei agricole, toate câștigate prin donație, dar și opt case de locuit.
Casele au suprafețe generoase - între 114 și 813 metri pătrați, cea mai mare fiind estimată la suma de peste 5,2 milioane de lei.


Teodor Cârnaț mai arată că are datorii de 25 de mii de euro pe care trebuie să le stingă în 2019.
03.04.2026
13:00
93
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
1179
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
976
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
17:43
982
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
2090
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
12:32
808
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
10:59
840
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
30.03.2026
17:22
1264
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
1174
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1531
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
03.04.2026
10:53
232
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
249
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
275
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
437
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
525
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
523
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
503
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
542
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
547
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
545
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
525
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
573
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
621
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
597
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
648
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
618
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
577
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
608
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
589
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
579
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
658
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
782
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
673
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
823
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
632
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














