DOC // Parlamentul ÎNĂSPREȘTE pedepsele pentru CORUPȚIA electorală: Amenzi de până la 400 000 de lei sau închisoare pentru utilizarea resurselor administrative, dar și amenzi de până la 15 000 de lei pentru transportarea organizată a alegătorilor
8468
Acțiunile de corupere a alegătorilor din R. Moldova vor fi sancționate mai dur.
Parlamentul a aprobat astăzi, cu 85 de voturi, un proiect de lege care revizuiește legislația penală și contravențională, în vederea eficientizării mecanismelor de prevenire, investigare și sancționare a corupției politice și electorale.
Mai exact, deputații au votat, în prima lectură, pedepse mai dure pentru persoanele fizice și juridice prinse că utilizează resursele administrative în campania electorală, transportă organizat alegătorii spre secțiile de vot în ziua scrutinului sau implică organizații necomerciale în campania electorală.
De exemplu, utilizarea de resurse administrative, inclusiv favorizarea sau consimţirea la utilizarea ilegală a resurselor administrative în perioadele electorale, se va pedepsi cu amenzi de la 300 000 la 400 000 de lei sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de până la 5 ani pentru persoanele fizice. Persoana juridică riscă, pentru aceleași încălcări, amendă între 650 000 și 750 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea entității juridice.
Totodată, transportarea alegătorilor spre secția de vot, în ziua scrutinului, se va sancționa cu amendă de la 3 000 la 6 000 de lei pentru persoanele fizice și de la 9 000 la 15 000 de lei pentru persoanele juridice.
Și utilizarea de către candidatul la alegeri a discursului de ură sau instigarea la discriminare în cadrul perioadei electorale și/sau în materialele de agitație electorală va fi sancționată cu amendă de până la 12 500 de lei aplicată persoanei fizice, sau cu amendă de până la 20 000 de lei aplicată persoanei juridice.
De asemenea, Codul penal va fi completa cu un articol care vizează finanțarea ilegală a partidelor politice, a concurenților electorali, a grupurilor de inițiativă sau a campaniilor electorale, iar amenzile prevăzute sunt usturătoare.
Falsificarea rapoartelor privind gestiunea financiară a grupurilor de inițiativă și a partidelor politice sau a rapoartelor privind finanţarea campaniilor electorale în intenţia de a substitui sau a ascunde identitatea donatorilor, volumul mijloacelor acumulate ori destinaţia sau volumul mijloacelor utilizate, inclusiv utilizarea unor fonduri nedeclarate, neconforme sau venite din străinătate, vot fi pedepsite cu amendă de până la 57 500 de lei sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de până la 5 ani. Persoana juridică riscă amendă de până la 400 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Proiectul de lege urmează să fie examinat în lectura a doua și va intra în vigoare la momentul publicării în „Monitorul Oficial”.
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















