Parlamentul extinde pentru a DOUA oară termenul de depunere a dosarelor pentru funcția de membru al CSP
1685
Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități a extins, pentru a doua oară în ultima lună, termenul-limită pentru recepționarea dosarelor din partea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Noua dată-limită este 14 ianuarie 2022, ora 17:00, după ce anterior același concurs, anunțat la începutul lunii decembrie curent, a avut termen-limită pe 13 și, respectiv, 24 decembrie curent.
Potrivit regulamentului de desfășurare a concursului, candidatul la funcția de membru al CSP trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și să aibă o experiență de cel puțin trei ani în domeniul dreptului și o activitate notorie în domeniul jurisprudenței.
DOSARUL de participare trebuie să conțină următoarele acte (inclusiv cu titlu confirmativ):
1)curriculum vitae;
2)scrisoare de motivare redactată în limba de stat (română), care va include și Platforma privind principalele obiective pe care le va urmări candidatul dacă va fi ales membru al Consiliului Superior al Procurorilor;
3)dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia buletinului de identitate și fișa de însoțire);
4)studii superioare juridice (copia diplomei/licenței de studii și, opțional alte acte de studii);
5)acte ce confirmă experiența în domeniul dreptului de cel puțin 3 ani;
6)referință de la două persoane, cu indicarea datelor de contact ale acestora (nume, prenume, adresă electronică, număr de telefon);
7)cazierul judiciar;
8)declarație pe proprie răspundere precum că nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, care ulterior va fi confirmată prin Certificatul de integritate;
9)consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Comisie și/sau alte autorități antrenate în proces;
10)declarație de avere și interese personale în conformitate cu modelul prevăzut în Anexa nr. I din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, semnată olograf
Concursul pentru selectarea candidatului la funcția de membru al CSP din partea Parlamentului se desfășoară în două etape: depunerea și admisibilitatea dosarelor și interviul. Candidatul care va obține cel mai mare punctaj va fi prezentat Parlamentului pentru numirea în funcție de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.
Persoana responsabilă pentru recepționarea dosarelor este Mihai Gheorghieș: 022 820 565; mihai.gheorghies@parlament.md.
59
De ce mor sportivii pe teren: explicațiile medicului cardiolog Anca Tâu despre stopul cardiac și miturile conspirației
25.02.2026
08:06
321
Horoscopul zilei 25.02.2026
25.02.2026
07:55
329
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
25.02.2026
07:27
328
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
513
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
430
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
465
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
460
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
439
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
607
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
08:06
283
Horoscopul zilei 25.02.2026
25.02.2026
07:55
292
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
25.02.2026
07:27
305
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
486
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
417
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
448
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
448
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
423
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
584
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
00:50
500
Google construiește în Minnesota un centru de date alimentat 100% cu energie curată și cea mai mare baterie din lume, de 100 de ore
481
SUA dau ultimatum companiei Anthropic în disputa privind folosirea tehnologiei AI de către Pentagon
25.02.2026
00:12
581
Șeful Instagram, pus la zid în instanță pentru întârzierea de ani de zile a filtrului de nuditate destinat protejării adolescenților
25.02.2026
00:07
523
Discord amână până în 2026 lansarea globală a verificării vârstei, după valul de critici din partea utilizatorilor
505
Google își cere scuze pentru alerta Bafta care îndemna utilizatorii să „vadă mai mult” despre o insultă rasială
24.02.2026
22:45
502
Inteligența artificială propulsează tot mai multe startup-uri la 10 milioane $ ARR în doar trei luni
24.02.2026
22:12
540
SUA sancționează brokerul rus de vulnerabilități zero-day acuzat că a cumpărat exploatări furate de la un contractor de apărare american
24.02.2026
21:55
603
Moscova avertizează la Geneva că reluarea testelor nucleare de către SUA ar declanșa un efect de domino și ar submina Tratatul de Interzicere Totală a Testelor Nucleare
24.02.2026
21:50
432
Spotify lansează împreună cu Liquid Death o boxă‑urnă „Eternal Playlist” în ediție limitată, pentru muzică dincolo de moarte
24.02.2026
21:19
674
UE promite împrumutul de 90 mld. € pentru Ucraina, în pofida veto-ului Ungariei, și pregătește un nou plan energetic de 920 mil. € pentru iernile 2026-2027
24.02.2026
20:54
623
Răcire bruscă și cer mai senin în Republica Moldova, miercuri, 25 februarie 2026
24.02.2026
19:54
562
Macron, sceptic că se poate obţine o pace rapidă în Ucraina: cere aliaților să intensifice sprijinul și să deblocheze garanțiile de securitate pentru Kiev
24.02.2026
19:52
656
Zelenski prezintă pentru prima oară buncărul subteran de la Kiev din care a fost condusă contraofensiva împotriva Rusiei
24.02.2026
19:45
562
Patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Oana Ţoiu: Ucrainenii apără cu preţul suferinţei întregul continent, iar Moscova nu urmăreşte pacea
24.02.2026
19:30
517
Gigantul fintech Marquis dă în judecată SonicWall, acuzând breșa de backup firewall care ar fi deschis drumul atacului ransomware și furtului de date bancare
24.02.2026
19:21
529
Generatorul muzical ProducerAI, susținut de The Chainsmokers, integrat în Google Labs și conectat la modelul Lyria 3
Horoscopul zilei 25.02.2026
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














