Parlamentul European a adoptat o REZOLUȚIE prin care Ungaria pierde dreptul de VETO
2156
În plenul Parlamentului de la Strasbourg, europarlamentarii au cerut ca Unagria să piardă dreptul de vot în Consiliul Uniunii Europene. Au fost exprimate 345 de voturi pentru - ca Ungaria să fie sancţionata. Au fost, însă, şi 104 voturi impotriva acestei rezoluţii, potrivit Antena 3.
Practic, această rezoluţie cere Consiliului să sancţioneze Ungaria pentru nerespectarea statului de drept şi ar putea duce la pierderea dreptului de vot în Consiliul pe care Ungaria îl are în acest moment. Însă, pentru o decizie atât de importantă este nevoie de mai mult decât o rezoluţie. Este nevoie de o decizie în unanimitate, care să fie luată la nivelul statelor membre.
Analiştii politici spun că este puţin probabil ca Slovacia să se îndepărteze de Budapesta. Prin urmare, nu s-ar ajunge la acest scenariu, în momentul de faţă.
Textul rezoluţiei spune că ar trebui ca Ungaria să fie sancţionată de Consiliu şi atrage atenţia că, în mod constant, au fost încălcate valorile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene. De asemenea, reamintesc semnatarii acestei rezoluţii şi faptul că Ungaria are fondurile europene îngheţate, nu le mai poate accesa din cauza faptului că nu a respectat angajamentele asumate.
În plenul de la Strasbourg, europarlamentarii şi-au exprimat îngrijorarea că Viktor Orban ar putea să exercite arbitrar dreptul de veto şi ar putea să blocheze încă o dată deciziile care se iau la nivelul UE şi, mai mult, spuneau că exercitarea acestui drept de vot în mod arbitrar de către Ungaria ar putea să aducă prejudicii bugetului UE.
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















