Parlamentul Bulgariei dă undă verde SUA pentru folosirea bazei Bezmer, sfidând avertismentul dur al Iranului
817
Parlamentul Bulgariei a aprobat folosirea bazei aeriene Bezmer de către armata americană, la doar o zi după ce Iranul a avertizat Sofia să nu se implice în conflict.
Astfel, armata americană poate utiliza o bază aeriană din Bulgaria pentru a desfășura operațiunile necesare în Orientul Mijlociu. Propunerea a venit din partea executivului de la Sofia, iar Parlamentul a dezbătut și a aprobat miercuri proiectul. Decizia a fost luată imediat după ce Teheranul a avertizat Bulgaria să nu accepte folosirea teritoriului său în acest conflict.
Baza aeriană Bezmer este situată la aproximativ 260 de kilometri sud-est de Sofia. Începând de astăzi, americanii pot staționa acolo maximum opt aeronave cisternă. Aceste avioane, similare cu cele care au ajuns în Romania acum câteva luni, sunt utilizate pentru realimentarea în zbor a altor aeronave. Administrația Trump s-a confruntat cu numeroase rezerve din partea unor aliați din Uniunea Europeană în legătură cu acest tip de operațiuni.
Iranul a transmis un avertisment foarte ferm către Bulgaria, la fel ca în cazul României, cu o zi înainte de votul din Parlament. Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a declarat că orice hotărâre sau acțiune care sprijină atacurile Statelor Unite împotriva Iranului va fi considerată un act de complicitate la „agresiune şi crime de război”.
El a cerut Bulgariei să nu devină „complice a agresiunii şi a celor care încalcă legea”.
Decizia de a oferi acces Statelor Unite la baza aeriană Bezmer a declanșat un val de îngrijorări în Bulgaria. Mulți cetățeni consideră că riscul ca țara lor să fie atrasă în conflictul cu Iranul este ridicat, iar discuțiile interne pe acest subiect s-au intensificat.
Iliana Iotova, președinta Bulgariei, citată de BTA, a declarat înaintea votului că prezența la Bezmer a avioanelor americane de încărcare și cisternă și a unui contingent de până la 250 de militari americani nu echivalează cu implicarea Bulgariei în război. Ea a subliniat că nu se poate vorbi despre o participare directă la conflict.
Președinta a insistat că aprobarea Parlamentului este necesară pentru o astfel de măsură, iar guvernul a procedat în mod legal, urmând pașii prevăzuți de legislația națională.
Bulgaria a mai găzduit și anterior aeronave americane de realimentare în zbor. Ele s-au aflat pe aeroportul din Sofia până la sfârșitul lunii mai, iar perioada a fost ulterior prelungită până la finele lunii iunie. Această experiență anterioară este invocată acum în dezbaterea publică privind noul acord privind baza Bezmer.
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
21.10.2026
13:38
21.10.2026
13:36
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















