Pagina de Facebook a unui restaurant salvată după un ban Meta care i-a prăbușit vânzările cu 43,5%
621
Un restaurant din Derbyshire și-a recăpătat pagina de Facebook după ce proprietarii au declarat că aceasta fusese ștearsă de Meta.
The 1950s American Diner, din Swadlincote, a pierdut accesul la contul său de Facebook – care are 32.000 de urmăritori – pe 4 martie, pentru o presupusă încălcare a regulilor Meta privind „fraude, escrocherii și practici înșelătoare”.
Proprietara, Cody Chetwynd, a cerut ajutor, iar deputata de South Derbyshire, Samantha Niblett, a reușit să sprijine recuperarea contului joi, după o întâlnire cu reprezentanți ai Meta.
Meta nu a oferit un răspuns la solicitările de comentarii, dar a declarat unui comitet parlamentar că „a investit în sistemele potrivite”, însă „acestea nu funcționează întotdeauna perfect”.
Chetwynd a spus că ultimele 20 de zile i s-au părut „un nor negru uriaș”, iar recuperarea paginii a fost „cea mai mare victorie”.
Chetwynd, care a redeschis localul împreună cu soțul ei, Luke, la 17 august 2023, a povestit că i-a fost foarte greu să rezolve problema fără „să poată contacta o persoană reală”.
„Singurul «suport», și folosesc acest termen extrem de lejer, a fost Meta AI Assist”, a spus ea.
„Am petrecut ore încercând pe toate căile, dar nu exista niciun mod de a vorbi cu o persoană reală. Mă uitam peste toate postările noastre pentru a încerca să îmi dau seama ce ar fi putut fi marcat ca fraudă sau înșelătorie.”
Deoarece Meta administrează atât Instagram, cât și Facebook, proprietara restaurantului a plătit 26 de lire pentru a deveni „Meta Verified” pe contul de Instagram, care are 8.000 de urmăritori, în speranța că își va putea recupera contul de Facebook.
Meta Verified este un abonament plătit pentru Facebook și Instagram, care confirmă autenticitatea utilizatorului și promite „suport îmbunătățit”.
Chetwynd a relatat că, atunci când a încercat să contacteze serviciul de asistență Instagram, a primit mesajul că a „depășit limita de chat de suport”, deși susține că „nu l-a folosit nici măcar o dată”.
Pierderea paginii de Facebook a avut un impact semnificativ asupra afacerii: numărul de clienți a scăzut cu „43,5% în două săptămâni”.
„Pentru o mică afacere independentă, cu cheltuieli fixe de acoperit, este devastator”, a afirmat ea. „Nici nu pot descrie cât de înfrântă m-am simțit. Cea mai importantă platformă de promovare ne-a fost luată fără niciun avertisment.”
Chetwynd a mai spus că o prietenă care deține o afacere cu baloane a rămas și ea fără contul de Facebook din cauza aceleiași presupuse „încălcări privind fraude, escrocherii și practici înșelătoare”.
„Sunt atât de multe alte afaceri care sunt lăsate baltă de Meta și de sistemele sale ridicole de inteligență artificială”, a adăugat Chetwynd.
Niblett a declarat că a fost „extrem de îngrijorată” când a văzut postarea lui Chetwynd despre ștergerea paginii restaurantului.
„Nu ar trebui să fie nevoie ca un deputat să intervină, într-un mod foarte public și la un nivel foarte înalt în cadrul Meta, pentru ca cineva să ia măsuri”, a spus Niblett. „A trebuit totuși să insist, și am fost informată că «poate dura ceva timp», fără nicio indicație clară privind termenul.”
„Deși mă bucur că 1950s American Diner a avut pagina repusă în doar două zile, problema de fond rămâne pentru multe alte afaceri. Lor, fără nicio explicație logică, le sunt închise paginile, fără posibilitatea de a vorbi cu o fiinta umană.”
„Ștergerea în acest mod a paginilor unor afaceri este un exemplu clar al modului în care tehnologia și inteligența artificială au un impact negativ nu doar asupra economiei, ci, și mai important, asupra oamenilor.”
În fața Comitetului pentru Știință, Inovație și Tehnologie, marți, Niblett a ridicat acest caz în discuția cu Rebecca Stimson, director de politici publice al Meta în Regatul Unit.
Niblett a întrebat: „Vă imaginați situația inversă, dacă am spune unei platforme de social media: «O să vă oprim platforma pentru că ați încălcat standardele comunității», fără nicio explicație?”
Stimson a răspuns: „Este o provocare reală. Știu cât de frustrați pot deveni oamenii, pentru că recunoaștem pe deplin impactul direct pe care asta îl are asupra unei mici afaceri. Încercăm să investim în sistemele adecvate, pentru a răspunde cât mai rapid și pentru a oferi oamenilor un plus de context. Nu funcționează întotdeauna perfect și accept acest lucru.”
Președinta comitetului, Chi Onwurah, a apreciat că răspunsul a fost „absolut inacceptabil”.
08.08.2026
13:19
07.08.2026
11:47
06.08.2026
19:46
03.08.2026
18:45
03.08.2026
09:21
03.08.2026
08:54
01.08.2026
20:17
31.07.2026
15:55
31.07.2026
15:19
31.07.2026
14:14
09.08.2026
07:47
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
08.08.2026
20:23
08.08.2026
19:35
08.08.2026
19:07
08.08.2026
17:33
08.08.2026
17:28
08.08.2026
17:22
08.08.2026
17:10
08.08.2026
16:36
08.08.2026
16:22
08.08.2026
15:41
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski


















