Orhei vrea să fie „unul dintre cele mai LUMINATE” orașe din regiune. Autoritățile au dat startul celei de-a doua etape a proiectului de iluminare stradală
1581
Până la sfârșitul lunii decembrie curent, Primăria Municipiului Orhei intenționează să instaleze 303 corpuri de iluminat noi pe pilonii deja existenți pentru a îmbunătăți iluminarea drumurilor. De asemenea, până la Revelion vor fi instalate 252 de led-uri pentru iluminarea trotuarului, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Potrivit planului de acţiuni, până la sfârşitul lunii februarie 2018 vor fi instalaţi 485 de piloni noi cu led-uri pentru iluminatul rutier și 22 de lămpi pentru iluminarea trotuarului. „Astfel, municipiul Orhei va deveni unul dintre cel mai iluminate oraşe nu numai în țară, dar și din regiune. Potrivit primarului Ilan Șor, nu va exista nicio stradă în oraș care nu va fi iluminată şi niciun colţ lăsat în beznă”, se spune în comunicat.
Sursa citată notează că modernizarea iluminatului stradal din Orhei reprezintă unul dintre primele proiecte de mare amploare implementate de actualul primar, iar în cadrul proiectului au fost instalați 3 000 de piloni noi, 1 300 de lămpi LED, 67 km de cablu. „Pentru mine, iluminatul stradal este de o importanță principială. Am considerat și consider că, în a doua decadă a secolului 21, locuitorii orașului nu ar trebui să rătăcească în întuneric, indiferent unde - în centru, la periferie sau în parc. Acest lucru este anormal. Scopul nostru este de a transforma Orheiul într-un oraș european armonios. Intenționăm să demonstrăm că este posibil să facem acest lucru aici și acum”, a spus primarul în cadrul unui interviu, anunță Primăria.
Primăria subliniază că, în ultimii doi ani, Orheiul a devenit lider în implementarea proiectelor de infrastructură, sociale și culturale la scară largă. „Atât experții locali, cât și cei din străinătate au recunoscut că Orhei este orașul cu cea mai dinamică dezvoltare din R. Moldova”, cităm din același comunicat.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european



















