OPORTUNITATE // Calea cea mai facilă pentru ca naționala de fotbal să se CALIFICE la un turneu final
1961
UEFA a înfiinţat o nouă competiţie, Nations League, a treia ca importanţă, după Campionatul Mondial şi Campionatul European. Cele 55 de asociaţii de fotbal, care fac parte din organizaţie, au fost de acord cu noul format, iar Nations League se va juca pentru prima dată între septembrie-noiembrie 2018.
Nations League va fi formată din patru ligi (A / B / C / D), cu echipe care vor promova sau vor retrograda. Fazele finale se vor juca în sistem „Final Four”.
- Cele 55 de naţiuni vor fi împărţite în patru ligi (A / B / C / D), în funcţie de coeficientul fiecăreia.
- Ligile A şi B vor fi alcătuite din patru grupe, a câte trei echipe.
- Liga C va avea o grupă de trei echipe, în timp ce celelalte trei grupe vor conţine câte patru echipe.
- Liga D va fi formată din patru grupe, a câte patru echipe.
- Din fiecare ligă, patru echipe câştigătoare ale grupelor vor merge în faza “Final Four”, în timp ce echipele clasate pe ultimele locuri vor retrograda, în ligile inferioare.
- Nations League reprezintă o şansă importantă de a ajunge la EURO. Patru echipe se vor califica direct la turneul final, în urma unui play-off.
Fazele grupelor se vor desfăşura între lunile septembrie – octombrie – noiembrie 2018, iar echipele caştigătoare de grupă vor juca în sistem semifinală-finală, în iunie 2019. Doar Liga A poate da campioana Nations League, iar echipele care se vor duela în play-off-ul pentru EURO se vor întâlni în martie 2020, când se vor alege cele patru naţionale calificate direct la turneul final.
Avantajele competiţiei
- Naţionalele mijlocii şi mici vor avea o şansă în plus de a prinde un bilet direct la Campionatul European, deoarece vor juca împotriva unor echipe de aceeaşi valoare. Astfel, România va scăpa de adversari mult mai bine cotaţi, dacă îşi va câştiga grupa în care va fi repartizată din Nations League.
- Cele 16 echipe care vor accede în play-off-ul pentru calificarea directă la EURO vor fi grupate patru câte patru. Doar primul loc din fiecare grupă califică naţionala la turneul final.
- Dacă echipa care şi-a câştigat locul la Campionatul European, datorită play-off-ului, este calificată deja prin intermediul preliminariilor, atunci locul va fi preluat de o altă naţională, în funcţie de coeficientul şi clasarea în play-off.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















