OPINII // Felicitările lui Trump adresate „Sultanului” Turciei, o greşeală?
2420
Sursa: adevarul.ro Stupefiantă decizia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, dl. Donald Trump, de a-i trimite o telegramă de felicitare preşedintelui Turciei, dl. Recep Erdogan, după victoria, e drept chinuită, obţinută de acesta la referendumul de duminica trecută.
Oricât de mult ar încerca unii analişti politici să ne convingă că schimbările consfinţite de rezultatul referendumului din Turcia nu ar fi chiar atât de îngrijorătoare precum ar putea părea ele la prima vedere, câteva lucruri sunt mai presus de orice îndoială.
Astfel:
1. Puterile sporite acordate unui preşedinte care până în anul 2029 ar putea fi nimeni altul decât însuşi dl. Erdogan creează premisele amplificării minusului de democraţie devenit vizibil îndată după adevărata ori inventata lovitură de stat din iulie 2016.
2. Minusul de democraţie s-a decontat îndeosebi în ceea ce priveşte capitolul drepturilor omului şi libertatea de conştiinţă. După evenimentele din iulie, au urmat morţi suspecte, crime în lege, închideri de şcoli şi de universităţi, epurări în rândurile cadrelor mai liberale ale Armatei, executarea, uneori fără judecată, a unor ofiţeri superiori cu înaltă pregătire dobândită în centrele NATO, concedierile unor profesori formaţi în şcoli occidentale.
3. Acordarea unor drepturi sporite însăşi persoanei ce a ordonat toate acestea chiar din 16 iulie 2016 este primejdioasă fiindcă pare mai mult ca sigur că acţiunile în forţă se vor intensifica, de data asta cu binecuvântarea şi la adăpostul Legii fundamentale a ţării. Vor deveni, probabil, fapte la ordinea zilei persecuţiile împotriva celor care gândesc altfel decât preşedintele ţării, care îşi întrevăd în alt mod decât vrea acesta propriul viitor şi care au o altă perspectivă asupra viitorului ţării. Neacceptând, în esenţă, ca 94 de ani de progrese pe calea democratizării şi europenizării să fie şterse ca urmare a unui referendum bănuit a nu se fi desfăşurat cu maximă acurateţe.
4. Rezultatele referendumului de duminică pot să fie semnul că Turcia se pregăteşte să părăsească Europa şi, deopotrivă, să iasă din secolul XXI.
Or, în astfel de condiţii este îngrijorător să afli că:
1. Preşedintele celei mai mari democraţii din lume găseşte cu cale să aplaude victoria cuiva care a pus gând rău democraţiei.
2. Politica de decenii a Statelor Unite în favoarea respectării drepturilor omului, ridicarea acesteia, în anii 80 ai veacului XX, de preşedintele Ronald Reagan, şi el republican precum dl. Trump, la rang de condiţie absolută în absenţa căreia nu putea fi imaginată nici o concesie posibil a fi făcută regimurilor comuniste est-europene în anii Războiului rece este pur şi simplu spulberată de nişte felicitări pe care actualul preşedinte al SUA era mult mai bine să nu le fi trimis vreodată.
3. Felicitările dlui Trump sunt cu atât mai inadecvate cu cât destinatarul lor este una şi aceeaşi persoană, dl. Recep Erdogan, care cu câtva timp în urmă a declarat că de acum încolo va trebui să îi fie frică să meargă pe stradă oricui va pune la îndoială noua orientare a politicii din ţara sa.
4. Ne putem întreba câtă încredere vom mai putea avea de acum încolo în determinarea Statelor Unite de a lupta cu aceeaşi hotărâre împotriva terorismului internaţional care are la bază instaurarea fricii când preşedintele celei mai mari democraţii din Lume îşi află timp să îl felicite, să aibă gânduri tandre pentru un apologet al ei?
5. Felicitările adresate de dl Trump preşedintelui Turciei sunt în totală contradicţie cu opiniile pe aceeaşi temă, cu nervozitatea cărora le-a dat expresie la Berlin cancelarul Angela Merkel.
Or, o atare diferenţă de atitudine readuce în actualitate îndoielile referitoare la un discurs pe aceeaşi voce al marilor puteri ale Lumii. La unitatea de vederi din interiorul NATO. Or, tocmai din această perspectivă sunt încă şi mai importante alegerile prezidenţiale din Franţa. Ne reamintim că atunci când s-au aniversat 60 de ani de la debarcarea din Normandia, mulţi comentatori politici au observat că francezii erau mai apropiaţi de foştii lor ocupanţi germani decât de americanii eliberatori. Vom vedea dacă vor rămâne astfel cu administraţia doamnei Merkel.
Mircea Morariu, profesor universitar
Sursa: adevarul.ro
19.12.2023
15:14
16.11.2020
14:32
17.04.2020
11:39
02.01.2020
14:04
14.01.2019
20:16
26.12.2018
10:05
28.11.2018
14:38
08.11.2018
08:02
30.10.2018
09:30
25.10.2018
19:01
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















