OPINII // Cum s-a SCHIMBAT lumea în 2016 sau „anul regizat de Tarantino”
2047
Sursa: businessmagazin.ro
Titlul este, de fapt, unul pe care l-am folosit în vara acestui an şi pentru un material de copertă: „Lumea de azi e presărată cu conflicte, lupte între ideologii şi religii sau lideri care vor să modeleze societatea după chipul lor; tabloul prezentului prezintă o imagine sângeroasă, aşa cum sunt scenele regizate de Quentin Tarantino”, spuneam în urmă cu câteva luni.
Anul 2016 este unul pe care cei mai mulţi dintre noi am vrea să-l uităm cât mai repede: conflicte externe, terorism, intrarea construcţiei europene într-o zonă de risc major, alegerea extremiştilor în funcţii de conducere – toate acestea păreau de neînchipuit în urmă cu 12 luni. 2016 s-a dovedit însă anul surprizelor – majoritatea dintre ele, neplăcute.
Marea Britanie, primul stat care părăseşte Uniunea europeană
Ziua de 24 iunie este o zi care va rămâne în istoria Europei: primele rezultate oficiale răsturnau toate sondajele prezentate înainte de ziua votului, arătând o victorie la limită a taberei pro-Brexit. Reacţiile au fost imediate: bursele din toată lumea s-au prăbuşit, iar prim-ministrul David Cameron şi-a înaintat demisia, ducând Marea Britanie într-o şi mai mare stare de incertitudine.
Peste 30 milioane de oameni, adică 71,8% dintre britanici au votat, cea mai mare prezenţă din 1992 încoace. Liderul Ukip, Nigel Farage, care a militat pentru părăsirea zonei euro de peste 20 de ani, a declarat că este o victorie a oamenilor simpli, a oamenilor decenţi şi că ziua de azi va intra în istorie ca fiind „ziua noastră a independenţei”.
Consecinţele Brexit nu sunt evidente nici în ziua de azi, în condiţiile în care negociatorii Marii Britanii şi cei ai UE nu par a găsi un numitor comun pentru determinarea modului în care vor arăta relaţiile din britanici şi restul Uniunii.
Câteva lucruri sunt însă deja evidente: numărul milionarilor în dolari din Marea Britanie a scăzut cu 15%, în contextul în care votul de ieşire din Uniunea Europeană a dus la o scădere a lirei şi a acţiunilor de pe pieţe, potrivit unui raport al Credit Suisse. Nivelul averilor din Marea Britanie a scăzut cu 10%, adică cu 1.500 de miliarde de dolari, în ultimele 12 luni ca o consecinţă directă a votului în favoarea Brexit, potrivit raportului anual publicat recent de banca elveţiană. După ce a înregistrat un „val fără precedent” în uz, termenul „Brexit” este considerat de lexicografi „cea mai importantă contribuţie politică în limbaj de 40 de ani, după scandalul Watergate”, spun reprezentaţii Dicţionarului Collins, informează Reuters. Editorul Dicţionarului Collins a declarat că Brexit a fost folosit pentru prima dată în 2013, dar utilizarea termenului a crescut cu un procent de mai mult de 3.400% în acest an, în apropierea referendumului din luna iunie.
Celelalte state şi-au arătat şi îşi arată în continuare îngrijorarea faţă de viitorul construcţiei europene; o declaraţie recentă a unui oficial italian sintetizează destul de bine modul în care restul statelor se raportează la situaţie: „Depinde de celelalte 27 de guverne să relanseze Europa. Aceasta a fost politica noastră; acesta a fost ţelul nostru în cadrul guvernului Renzi. Este clar acum că Europa pierde un actor politic important în procesul său de relansare”, a spus Sandro Gozi, ministrul italian al afacerilor europene. „Cred că începutul dezintegrării UE s-a declanşat odată cu Brexitul.”
Tentativa de lovitură de stat din Turcia
În seara zilei de 16 iulie, armata turcă anunţa că a preluat controlul asupra ţării pentru a „reda libertatea şi democraţia”, promiţând că toate acordurile internaţionale vor fi respectate. Serviciile reţelelor de socializare online Facebook şi Twitter, precum şi site-urile ziarelor turce erau blocate; cu toate acestea, preşedintele Ercep Erdogan şi apropiaţii săi au strâns rândurile, iar câteva ore mai târziu criza părea a fi rezolvată.
Cel puţin 104 indivizi implicaţi în tentativa de lovitură de stat militară au murit în confruntări cu forţele de ordine, declara în ziua următoare Ümit Dundar, noul şef al Statului Major al armatei turce, adăugând că alte 90 de persoane au murit, bilanţul total fiind de 194 de morţi.
Ce a urmat însă a fost o adevărată „campanie de epurare” dusă de Erdogan şi grupul condus de acesta: aproximativ 60.000 de persoane au fost suspendate din funcţii sau arestate după tentativa de lovitură de stat din Turcia, în contextul în care administraţia Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen. Din iulie şi până în prezent, peste 100 de instituţii media au fost suspendate sau închise.
Alegerea lui Donald Trump
Om de afaceri, om de televiziune, om politic - Donald Trump pare să le fi făcut pe toate. Deşi a intrat târziu în lupta pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican, Trump a reuşit să îi depăşească pe contracandidaţii săi. A stârnit numeroase controverse atunci când şi-a anunţat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranţilor şi anularea dreptului de cetăţenie pentru copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinţii acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă, mai în serios, că va construi un zid la graniţa de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: „Am să construiesc un zid mare - un zid uriaş, de fapt - la graniţa de sud şi apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Ţineţi minte cuvintele mele”, scrie businessmagazin.ro.
Iar cuvintele sale au răsunat mai puternic decât oricând pe 8 noiembrie, atunci când o lume întreagă privea cum americanii produc una dintre cele mai mari surprize electorale din istoria modernă. Donald Trump, un om fără experienţă politică, implicat în zeci de scandaluri şi procese, acuzat de rasism şi misoginism, devenea cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Cum va arăta America sub Donald Trump este încă un mister - mulţi se îndoiesc că el va pune în practică ceea ce a promis în campanie. Dar pericolul există.
08.02.2023
12:58
3776
Trei cetățeni ai R. Moldova au MURIT în urma cutremurelor devastatoare din Turcia. O mamă de 36 de ani și copiii ei minori au fost găsiți fără suflare sub dărâmături
14.01.2019
20:16
3337
Trump AMENINȚĂ Turcia că o va ruina economic dacă îi va ataca pe kurzii din Siria. Ce a răspuns Ankara
26.12.2018
10:05
2623
Erdogan doreşte URGENT o întâlnire oficială cu Vladimir Putin/ Când l-a invitat pe Donald Trump în Turcia
20.12.2018
08:50
2732
Turcia, prinsă la MIJLOC între armele Federaţiei Ruse şi cele ale Statelor Unite
14.12.2018
08:01
3015
Theresa May rămâne premier, dar Brexitul e în pericol
28.11.2018
14:38
2260
Donald Trump ar putea ANULA întâlnirea cu Vladimir Putin de la Summitul G20, în urma conflictului cu Ucraina
08.11.2018
08:02
2607
Donald Trump, îngerul și demonul Americii, sărbătorește „succesul” electoral
30.10.2018
09:30
2570
Bărbatul care a ucis 11 persoane la o sinagogă din Pittsburgh și-a anunțat atacul pe internet
25.10.2018
19:01
2488
New York Times // Trump pregătește o lovitură împotriva transsexualilor: Sexul unei persoane este determinat DOAR de „elemente biologice clare și obiective”
19.10.2018
13:19
2978
Au ce învăța de la Harry și Meghan! Trump, Melania și o umbrelă. Președintele american și-a arătat adevărata față
04.10.2018
10:02
2318
Reacție ironică a lui Trump după ancheta NYTimes care îl acuză de evaziune fiscală
05.05.2026
20:38
119
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
264
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
252
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
05.05.2026
19:11
258
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
05.05.2026
19:10
253
Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
05.05.2026
18:26
263
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
329
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
316
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
454
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
549
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
515
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
444
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
455
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
468
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
507
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
513
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
494
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
537
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
659
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
664
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
600
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
1417
Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
624
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
640
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
657
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
602
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














