OPINIE // Tot răul spre bine: Plahotniuc, micul Voiculescu de la Chișinău, s-a rostogolit în propria-i capcană

Pentru cei care se aşteptau la o reacţie internaţională mai fermă faţă de încălcarea oricăror principii democratice în schimbul instaurării unei aşa-zise „stabilităţi” politice la Chişinău faptul că România s-a arătat dispusă să crediteze actualul guvern moldovean (puţin spus impopular, mai ales datorită manierei tâlhăreşti în care a fost investit) a reprezentat un mare semn de întrebare şi poate chiar o deziluzie. Însă, la o privire mai atentă, se poate spune că România a jucat foarte inspirat şi pe termen lung.

În cazul în care s-a uitat, este bine de reamintit că în 2015 Republica Moldova a fost adusă deliberat în pragul unei crize economice fără precedent tocmai de către „democraţii” care acum mimează că repară ceea ce tot ei au distrus. Nu trebuie uitat sub nici o formă că în octombrie 2015 marionetele „democrate” ale lui Plahoniuc, împreună cu rusofonii lui Dodon şi Voronin, au demis guvernul pro-european Streleţ, blocând astfel orice posibilitate a finalizării discuţiilor pentru obţinerea finanţării - esenţiale - din partea Fondului Monetar Internaţional. Pe atunci, după cum se vede, nu se punea problema „stabilităţii”.

Exact ca şi în povestea cu pompierul care, vrând să-şi impresioneze iubita, dădea foc la case pentru a putea apoi să apară drept curajosul salvator al satului, planul cinic şi pragmatic al „democraţilor” lui Plahotniuc s-a dovedit în realitate a fi o capcană chiar pentru cei care l-au conceput. Mizând pe naivitatea partenerilor externi care ar face (aproape) orice pentru a stinge un nou focar de instabilitate la Chişinău, guvernul subordonat dubiosului Plahotniuc s-a adresat imediat după investire Bucureştiului pentru obţinerea unui sprijin financiar „frăţesc” cu care ar fi reuşit să împuşte doi iepuri dintr-un foc: pe de o parte calmarea temporară a situaţiei financiare catastrofale din Republica Moldova, pe de altă parte aducerea la tăcere a contestatarilor de acasă prin dovedirea „largului suport internaţional” de care se bucură noua jucărie cu telecomandă a oligarhului Plahotniuc. Numai că, spre dezamăgirea aşa-zişilor strategi ai lui Plahotniuc, Bucureştiul a jucat foarte atent partida: a promis să deblocheze 60 de milioane de euro către Chişinău (din totalul de 150 de milioane aşteptate) dar numai condiţionat de împlinirea anumitor sarcini sensibile pentru maniera în care „democraţii” credeau că vor guverna Republica Moldova.

Celebra temă de casă pe care doamna Nuland le-a trasat-o zglobiilor Victor Viorel Ponta şi Crin Antonescu în perioada loviturii de stat din 2012 de la Bucureşti pare a se regăsi şi în concluzia întâlnirii dintre Premierii Cioloş şi Filip (Plahotniuc), comunicatul oficial arătând că „pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro apreciem necesar ca autorităţile Republicii Moldova să întreprindă, în termenul cel mai scurt, înaintea transferului acestei prime tranşe, acţiuni decisive care să demonstreze voinţa de reformă”. Şi a urmat o listă de şapte puncte esenţiale pentru ca Guvernul de la Chişinău să îşi dovedească buna-credinţă, dintre care reamintesc „desemnarea unui nou Guvernator al Băncii Naţionale, demararea unui dialog cu FMI, consultarea şi conlucrarea strânsă cu reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova precum şi prezentarea unui plan de actualizare şi aplicare a Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv o evaluare a performanţei Procuraturii şi Centrului Naţional Anticorupţie”. Deja la Chişinău se fac pariuri pe seama implementării acestor condiţii, analiştii fiind foarte curioşi dacă oligarhul Plahotniuc va renunţa într-adevăr la jucăria sa favorită, controlul asupra justiţiei, pentru un mărunţiş de 60 de milioane de euro (bani de buzunar, de altfel, pentru dubiosul personaj de la Chişinău a cărui avere - după mai multe surse - ar depăşi două miliarde de dolari).

Prin oferirea condiţionată a acestui ajutor financiar Chişinăului, România a desfăşurat foarte bine piesele pe tabla de şah: dacă necesarele reforme pro-europene vor exista cu adevărat, atunci cei mai câştigaţi vor fi oamenii normali de peste Prut, care îşi doresc cu adevărat o apropiere de valorile europene. Pe de altă parte, o eschivare a cabinetului din subordinea lui Plahotniuc de la implementarea acestor şapte măsuri esenţiale ar fi încă o dovadă a faptului că pentru actualul executiv de la Chişinău Europa este bună doar pentru ajutoare şi mai puţin pentru respectarea unor norme democratice fireşti, lucru care ar uşura misiunea partidelor cu adevărat pro-europene din Moldova pentru potenţialele alegeri anticipate din toamna acestui an.

Realist vorbind, în acest moment - deşi aparent a obţinut puterea la care jinduia atât de mult - în cea mai mare încurcătură a intrat nimeni altul decât maleficul Plahotniuc. Atât timp cât stătea ascuns în umbră şi trăgea sfori, marja sa de manevră era aparent nelimitată. Însă, cum dorinţa patologică de putere l-a împins să apară la lumină, să fie şi el prezent printre „oamenii mari”, în acest moment oligarhului de peste Prut - aflat sub lumina reflectoarelor - îi mai rămân doar două direcţii de mişcare: una spre Vest (pentru care ar trebui însă să îşi încalce principiile şi să renunţe la maniera banditească de a conduce, precum în Belarus, bazându-se pe teama indusă de o justiţie aservită clanului, care funcţionează selectiv, protejându-şi sistemul corupt existent) sau, cum atlfel?, spre Est (stârnind mânia societăţii până în punctul în care va fi nevoit să îşi scape pielea precum Ianukovici, îndesându-şi cât va putea din averea murdară în avionul personal şi decolând în toiul nopţii spre mereu primitorii şi înţelegătorii prieteni de la Moscova precum Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei de Stat, cel cu care negocia cu zâmbetul pe buze punerea pe tavă a Republicii Moldova în 2010).

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova

Comentariu publicat pe pagina web a Ziarului de Iași