OFICIAL // „INDEPENDENȚII” din Adunarea Populară a Găgăuziei au ADERAT la Mișcarea „Novaia Găgăuzia”, care e afiliată PD
3554
http://gagauzinfo.md Mai mulți deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei, aleși în calitate de candidați independenți la ultimele alegeri din regiune, au anunțat că aderă la Mișcarea „Novaia Găgăuzia”, care este afiliată Partidului Democrat, scrie gagauzinfo.md.
Potrivit unui comunicat al mișcării, pe 13 mai la Comrat a avut loc ședința activului „Novaia Găgăuzia”, în cadrul căreia s-a oficializat trecerea „independenților”.
Deputatul democrat Nicolai Dudoglo a menționat că „Novaia Găgăuzia” a devenit singura organizație obștească, care nu doar a rezistat după ani de numeroase încercări politice, dar, de asemenea, „reprezintă o bună platformă pentru unirea tuturor forțelor patriotice ale Găgăuziei”.
În cadrul evenimentului, în afară de cadrele vechi, au fost prezentate și persoane noi.
Printre cei care au aderat la mișcare se numără și deputatul Mihail Manolov, care în campania electorală critica reprezentanții PD și promisese că va susține „cursul constructiv al bașcanului”. În al doilea tur de scrutin, Manolov a fost susținut și de Partidul Socialiștilor din R. Moldova. Ulterior, Manolov a aderat la majoritatea „democrată” proeuropeană, scrie portalul din Găgăuzia.
Continuarea AICI
07.03.2024
12:14
07.03.2024
09:25
05.03.2024
15:59
25.07.2023
09:59
18.07.2023
10:40
05.06.2023
11:37
17.05.2023
11:31
16.05.2023
18:22
11.01.2023
13:44
05.09.2022
13:14
17.09.2026
17:01
17.09.2026
16:53
17.09.2026
16:53
17.09.2026
16:49
17.09.2026
16:45
17.09.2026
16:37
17.09.2026
16:30
17.09.2026
16:19
17.09.2026
16:10
17.09.2026
15:31
17.09.2026
15:27
17.09.2026
15:11
17.09.2026
15:07
17.09.2026
14:44
17.09.2026
14:17
17.09.2026
14:15
17.09.2026
14:14
17.09.2026
14:10
17.09.2026
14:00
17.09.2026
13:56
17.09.2026
13:53
17.09.2026
13:34
17.09.2026
13:00
17.09.2026
12:59
17.09.2026
12:11
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”


















