VIDEO // Oficial de la București, APEL la adresa cetățenilor R. Moldova înaintea REFERENDUMULUI privind aderarea la UE: Nu vă lăsați manipulați de dezinformările politicienilor afiliați Moscovei”
1218
Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, aflat într-o vizită la Chișinău, a îndemnat cetățenii R. Moldova să nu se lase manipulați de dezinformările politicienilor afiliați Moscovei și să participe masiv la referendumul privind aderarea republicii noastre la Uniunea Europeană.
Potrivit lui Corlățean, nivelul de trai al cetățenilor din România s-a schimbat mult spre bine odată cu aderarea la UE, iar același lucru urmează să se întâmple și R. Moldova.
„Există jucători politici din R. Moldova sau afiliați Moscovei, care au încercat să dezinformeze oamenii de bună credință. Cetățenii trebuie să cunoască adevărul, iar cei care încă nu îl știu - să treacă Prutul! Să treacă din R. Moldova în România ca să vadă cum arată România de astăzi. România de astăzi este fundamental diferită față de România de acum 15 ani. Asta este calea spre mai multă democrație, spre libertate, spre prosperitate, spre un nivel de trai care înseamnă salarii, care înseamnă pensii, care înseamnă mai mult confort pentru oamenii din R. Moldova”, a declarat astăzi Tutus Corlățean, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlamentul de la Chișinău, Ina Coșeru.
În opinia senatorului român, cetățenii R. Moldova merită un trai mai bun, iar unica soluție este aderarea la UE.
De partea cealaltă, deputata Ina Coșeru a apreciat sprijinul enorm al României pentru cetățenii din R. Moldova.
„Este important de menționat acel efort pe care l-a făcut România pentru a construi grădinițele din R. Moldova, iar despre asta știu toți primarii. Sunt cele mai mari investiții în R. Moldova, pentru a face reformele simțite de către toți locuitorii. România este partenerul numărul 1 din R. Moldova cu peste 6 miliarde de lei investiți în economia R. Moldova. Este important de menționat și proiectele de interconectivitate, reconstrucția podurilor, drumurilor, este vorba și despre cele trei linii electrice de înaltă tensiune, care ne vor conecta cu Europa prin România”, a precizat Coșeru.
Totodată, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlament a amintit că România ne ajută și la implementarea Programul „Satul European”.
„În 2023, România a investit în implementarea celor 367 de proiecte locale de apeducte, iluminat stradal și alatele. De asemenea, pentru prima dată „Energocom” va importa circa 10 MW de energie din România. Asta înseamnă o adevărată prietenie între R. Moldova și România și noi mulțumim prietenilor noștri care sunt cea mai puternică voce în UE pentru parcursul nostru european”, a conchis Ina Coșeru.
Amintim că o delegație a Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de Titus Corlățean, se află la Chișinău, la invitația omologului său din R. Moldova.
29.07.2026
04:22
29.07.2026
02:48
29.07.2026
02:44
29.07.2026
02:27
29.07.2026
01:52
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
29.07.2026
02:48
29.07.2026
02:44
29.07.2026
02:27
29.07.2026
01:52
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
28.07.2026
23:01
28.07.2026
22:49
28.07.2026
22:22
28.07.2026
22:21
28.07.2026
20:30
28.07.2026
20:00
28.07.2026
19:56
28.07.2026
19:47
28.07.2026
19:36
28.07.2026
19:32
28.07.2026
19:12
28.07.2026
19:07
28.07.2026
19:01
28.07.2026
18:27
Administrația Trump blochează roboții umanoizi și invertoarele chinezești invocând riscuri la adresa securității SUA
Trump îl elogiază pe Lindsey Graham la Catedrala Naţională, în faţa lui Zelenski şi Netanyahu: „Lui Lindsey îi plăcea războiul, nu a văzut niciodată unul care să nu-i placă”
Avertisment pentru britanicii care pleacă în vacanță: adaptoare de călătorie periculoase, vândute pe platforme online, pot provoca șocuri electrice și incendii
Cutremur puternic de 7,1 în sud-vestul Japoniei: centru comercial prăbușit la Kashima, un mort, peste 100 de răniți și zeci de dispăruți sub dărâmături
















