22:57:41 09.04.2026
Stiri

OFICIAL // Ce preț plătește R. Moldova pentru consumul de gaze în luna ianuarie: Anunțul „Moldovagaz”

Actualitate 10.01.2022 12:37 Vizualizări2272
OFICIAL // Ce preț plătește R. Moldova pentru consumul de gaze în luna ianuarie: Anunțul „Moldovagaz”

Prețul de achiziție a gazelor naturale, furnizate de rușii de la „Gazprom” către SA „Moldovagaz”, constituie, în luna ianuarie curent, 646 de dolari pentru mia de metri cubi.

Anunțul a fost făcut astăzi de către SA „Moldovagaz”, care precizează că noul preț reiese din formula de calcul al acestuia, inclusă în contractul semnat la finele lunii octombrie 2021, valabil pentru cinci ani.

„Majorarea acestuia în comparație cu prețurile din noiembrie și decembrie se datorează creșterii continue a cotațiilor la bursele europene de gaze, precum și costului coșului de produse petroliere cu care este corelat prețul de achiziție al gazului”, cităm dintr-un comunicat al SA „Moldovagaz”.

Compania mai dă asigurări că va depune „toate eforturile pentru a achita în termenii stabiliți și integral” livrările curente de gaze, pentru a garanta neîntreruperea acestora.

Menționăm că acest preț este cu circa 200 de dolari mai mare decât cel plătit în luna noiembrie 2021. Săptămâna trecută, președinta Maia Sandu a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate pentru a discuta despre o eventuală criză în sistemul energetic.

Astăzi, de exemplu, a ieșit la iveală faptul că cel mai mare furnizor de energie electrică din R. Moldova solicită Agenției Naționale pentru Reglementări în Enegretică dublarea tarifului la electricitate începând cu 1 februarie curent din cauza scumpirii gazelor naturale - de la 1,51 la 2,79 de lei per kWh.

Vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a anunțat o conferință de presă la acest subiect pe care o va susține marți, 11 ianuarie.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
09.04.2026 08:28 598 Horoscopul zilei 09.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.23 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte