Oficial al Comisiei de la Veneția face PRAF decizia CC: „DEZASTRUOS”, „Ridică probleme importante”
4732
rbc.ua Secretarul Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, susține că instituția nu a fost solicitată să examineze decizia Curții Constituționale (CC) de la Chișinău din 4 martie curent prin care s-a decis revenirea la prevederile constituționale de până la 2000, potrivit cărora președintele era ales în mod direct de către popor.
„Nu am fost solicitați să o facem, iar câtă vreme Curtea Constituțională a luat această decizie, nu este rolul nostru să spunem dacă decizia trebuie aplicată sau nu”, a declarat Thomas Markert pentru „Europa Liberă”.
Potrivit oficialului de la Veneția, „ar fi fost dezastruos pentru Curtea Constituțională să spună că toți președinții moldoveni din 2000 și până acum nu au avut legitimitate”.
Secretarul Comisiei, Thomas Markert, a atras însă atenția că „este o decizie cu implicații profunde și de anvergură”.
„Nu am examinat în detaliu decizia Curții Constituționale de la Chișinău. Suntem la curent, dar nu am analizat-o. Este o decizie cu implicații profunde și de anvergură. Să anulezi, după 16 ani, un amendament constituțional, spunând că a violat procedura constituțională, ridică probleme importante, cum ar fi, de exemplu, legitimitatea instituțiilor statului în toată această perioadă. De aceea trebuie avută mare grijă când se ia o astfel de decizie. Cu ceva timp în urmă o situația similară a fost înregistrată în Ucraina. Comisia Veneția a criticat și acea decizie, chiar dacă motivația, în cazul Ucrainei, era foarte diferită, căci intenția era atunci consolidarea puterilor președintelui. În Moldova, motivația a fost evitarea blocajelor viitoare în procesul de alegere a președintelui”, a declarat Thomas Markert.
Menționăm că, anterior, socilaliștii au anunțat că vor sesiza Comisia de la Veneția, care este structură consultativă din cadrul Consiliului Europei, să se expună asupra verdictului CC din 4 martie.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















