OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
1537
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a găzduit astăzi o reuniune de reconciliere dedicată evaluării „Competitiveness Outlook 2026”, un exercițiu strategic realizat în cooperare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în cadrul proiectului „Empowering Trade and Competitiveness in EaP Countries”, finanțat de Uniunea Europeană, cu suportul companiei de consultanță Civitta.
Întâlnirea a fost co-prezidată de Daniel Quadbeck, șeful Unității pentru Europa de Est din cadrul OCDE, împreună cu secretarii de stat ai MDED, Natalia Selevestru și Oleg Bivol. Au participat reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului de afaceri și ai partenerilor de dezvoltare, scopul fiind validarea constatărilor preliminare privind competitivitatea Republicii Moldova.
Obiectivul central al reuniunii a fost prezentarea și validarea analizei elaborate de experții OECD. Totodată, a fost urmărită consolidarea dialogului tehnic cu actorii naționali relevanți. Discuțiile s-au concentrat pe confirmarea acurateței rezultatelor preliminare, identificarea lipsurilor de date și completarea analizei cu informații actualizate, precum și pe prioritizarea reformelor necesare alinierii cadrului normativ și de politici la standardele europene și internaționale.
„Evaluarea competitivității Republicii Moldova în cooperare cu partenerii internaționali reprezintă un instrument esențial pentru fundamentarea unor politici publice eficiente și pentru accelerarea procesului de integrare europeană. Este important să valorificăm aceste analize pentru a orienta reformele către rezultate concrete pentru economie și cetățeni”, a declarat Natalia Selevestru, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Analiza cuprinde aspecte ce vizează politicile investiționale, modul de funcționare a piețelor financiare, guvernanța întreprinderilor de stat și politica de concurență. De asemenea, sunt evaluate infrastructura de transport, integrarea în lanțurile valorice globale, ocuparea forței de muncă și dezvoltarea competențelor profesionale.
Constatările preliminare arată progrese importante pe direcția integrării economice europene, reflectate în orientarea tot mai clară a exporturilor către piața Uniunii Europene. În același timp, experții au evidențiat volatilitatea creșterii economice, influențată puternic de șocuri externe și de vulnerabilități structurale, inclusiv de dependența energetică a țării.
„Republica Moldova a înregistrat progrese în avansarea reformelor cheie. Eforturile suplimentare de accelerare a reformelor structurale în domenii precum întreprinderile de stat, piețele financiare și concurența vor fi esențiale pentru a realiza câștiguri de productivitate și a sprijini o creștere economică mai puternică și mai susținută. Discuția de astăzi confirmă angajamentul autorităților față de această agendă, iar Perspectiva Competitivității OCDE va sprijini aceste eforturi cu recomandări specifice și concrete”, a declarat Daniel Quadbeck.
În sfera investițională, a fost apreciată elaborarea noului proiect de lege privind investițiile, inițiat de MDED. A fost subliniată necesitatea integrării criteriilor de sustenabilitate și a unei monitorizări mai eficiente a impactului investițiilor străine directe asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Totodată, chiar dacă sectorul bancar este bine capitalizat, dezvoltarea surselor alternative de finanțare rămâne limitată.
„Consolidarea competitivității economiei Republicii Moldova depinde în mod direct de capacitatea noastră de a implementa reforme structurale consistente, de a îmbunătăți climatul investițional și de a asigura un acces mai diversificat la finanțare pentru mediul de afaceri. În acest proces, este esențial să valorificăm pe deplin sprijinul partenerilor internaționali și să menținem un dialog constant cu sectorul privat, pentru a transforma recomandările de politici în rezultate concrete pentru economie”, a declarat Oleg Bivol.
În ceea ce privește guvernanța întreprinderilor de stat, adoptarea strategiei de proprietate a statului este un pas important. Cu toate acestea, implementarea standardelor de guvernanță corporativă și optimizarea portofoliului de întreprinderi necesită accelerare. Pe piața muncii au fost remarcate eforturile de promovare a învățământului dual și a digitalizării, însă este nevoie de o coordonare instituțională mai bună și de reducerea disparităților dintre mediul urban și cel rural.
Recomandările finale vor fi incluse în raportul complet „Competitiveness Outlook 2026”, a cărui finalizare este preconizată pentru trimestrele III și IV ale anului curent. Acest document va constitui un instrument strategic important pentru consolidarea acțiunilor ulterioare ale Guvernului Republicii Moldova, orientate atât spre creșterea competitivității economiei naționale, cât și spre avansarea parcursului european al tarii.
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:40
08.08.2026
13:16
08.08.2026
12:55
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:40
08.08.2026
13:19
08.08.2026
13:16
08.08.2026
12:55
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
09:39
08.08.2026
08:38
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
Trump își anunță favorit pentru 2028: J.D. Vance, continuatorul liniei MAGA. Chirieac explică de ce a fost ocolit Rubio și ce înseamnă asta pentru România
Dronă intrată din România în spațiul aerian al Bulgariei a explodat lângă stația de comprimare a gazoductului Trans-Balkan
Dronă venită dinspre România a explodat în Bulgaria, nedepistată de radare. Radev mută sistemele anti-dronă de la granița cu Turcia spre frontiera română
Vizită de studiu încheiată în Lituania: polițiștii de frontieră din Moldova își consolidează cooperarea și pregătirea după model european






















