Stiri

Oala regretelor comuniste

Editorial 05.07.2013 10:03 Vizualizări

1369

Antidot

Inițial am crezut că este un pamflet, mai ales că genul se practică pe la noi. Dar m-am convins că nu e, chit că sunt lucruri cu care e și păcat să glumești… Apoi m-am gândit că s-o mai fi desprins vreo mândră floare din falnicul buchet al comuniștilor moldoveni și, început de iulie fiind, a găsit o temă proaspătă pentru lansarea pe „drumul de sine stătător al vieții politice”. Nici aici nu am ghicit.

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, într-adevăr, condamnă deportările din anii ’40 ai secolului trecut, menționând că le consideră acțiuni ce nu au avut nicio justificare istorică, juridică sau morală. Declarația deschide pagina web a partidului bolșevic și pare atât de neverosimilă și imposibilă, încât nici nu te mai deranjează faptul că trebuie s-o citești în limba rusă inclusiv pe versiunea „moldovenească” a acestui site roșu și la propriu, și la figurat. „…Oricare ar fi fost motivele ce au stat la baza unor asemenea decizii, oricum ar fi explicate de acele timpuri, a fost şi este clar în continuare că victimele acelor represiuni în masă au fost, înainte de toate, cetăţenii de rând, bătrâni, femei şi copii. (…) În zilele de 5 şi 6 iulie noi, comuniştii, împreună cu tot poporul, deplângem soarta compatrioţilor noştri care au devenit ostaticii vremurilor contradictorii şi crude de după război”.

Să te crucești, nu alta! „Da’ noi ce v-am spus, de pe la 1985 încoace? Că doar au scris tone de text istoricii! Și v-au adresat mii de petiții foștii deportați și urmașii lor - și nici pe unul nu ați vrut să-l auziți!”, îți vine să strigi în gura mare. Și oare nu la asumarea trecutului mă refeream și eu acum niște săptămâni, vorbind despre zidul despărțitor de oameni din Berlinul nemțesc, dar și despre Berlinul înțepenit în societatea noastră, ca urmare a faptului că nu vrem să recunoaștem niște adevăruri și, astfel, să ajungem la iertare și împăcare? Nu sunt însă atât de naivă, încât să cred că un ditamai partid s-a sensibilizat la un text de ziar. Nici sute de volume de istorie, documentare și filme artistice despre predecesorii lui nu l-ar sensibiliza…

Realitatea pare să fie mult mai simplă și mai perfidă și constă în faptul că mințile malefice ale acestei formațiuni politice au mai găsit o modalitate de a-și promova „valorile”. Drept care, au băgat zilele de 13 iunie 1941 și 6 iulie 1949 în aceeași oală cu cei „200 de ani de la unirea Basarabiei cu Rusia”, cu „restabilirea bunelor nume ale lui Pavel Tkacenko, Haia Livșiț, Grigori Kotovski etc.”, dar și a „datei de 28 iunie, ca un moment de cotitură crucial în restabilirea statalității moldovenești”. Să scrii așa ceva, pretinzând că deplângi soarta celor prăpădiți prin Siberii - indiferent că veneau din Moldova, Ucraina, Țările Baltice sau Asia Mijlocie -, este dovadă de mare acrobație politică. Dar și mai mult e proba de nesimțire. Eminescu, Pușkin, Cantemir sau Ștefan cel Mare, pe post de garnitură, nu pot salva niște ipocriți.

Autor: Sorina Ștefârță

Prietenii tăi merită să știe ASTA!