O stradă din raionul Telenești și școala din Verejeni vor purta numele pompierilor decedați la dotorie
4054
dse.md O stradă din raionul Telenești, dar și școala din satul Verejeni al aceluiași raion vor purta numele celor doi pompieri, decedați în timp ce stingeau un incendiu de la un magazin din raionul Telenești. Tragedia a avut loc în luna noiembrie 2014.
Astfel, o stradă din orășelul Telenești va purta numele lui Gheorghe Șova, iar gimnaziul din localitatea Verejeni va purta numele lui Nicolae Popa.
Tot astăzi, în incinta Secției Situații Excepționale Telenești au fost inaugurate și plăcile comemorative în memoria celor doi pompieri.
Prezent la manifestație, șeful Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Mihail Harabagiu, a felicitat salvatorii și a ținut un minut de reculegere în memoria celor doi colegi care și-au pierdut viața.
Amintim că, pe 5 aprilie, este marcată Ziua Salvatorului.
28.04.2016
13:22
2517
Bisericile, CONTROLATE înainte de Paște
17.12.2015
14:36
4268
Premieră // La Edineț a fost lansat primul post de pompieri voluntari
08.12.2015
13:06
2457
Statul vrea să deschidă o NOUĂ societate pe acțiuni. Cetățenii vor afla despre pericolul unor atacuri teroriste
14.11.2015
19:03
2621
Noapte ALBĂ pentru ZECI de localuri din R. Moldova. 29 de cluburi riscă să fie ÎNCHISE
31.10.2015
10:54
2855
ATENȚIE! Pompierii fac verificări în toată republica
08.09.2015
17:12
3562
Intervenție SMURD și salvatori în raionul Edineț. Un minor a decedat, iar altul se află în stare gravă
26.08.2015
16:45
2617
PERICOL EXCEPȚIONAL! AVERTIZAREA pompierilor
16.08.2015
14:41
2966
Verificări RIGUROASE în școli. Nu scapă nicio instituție
19.05.2015
12:35
2731
Mașină cuprinsă de flăcări la Dondușeni
04.02.2015
14:28
4134
VIDEO // O nouă ACHIZIȚIE pentru POMPIERII din R. Moldova
25.12.2014
08:52
1323
La datorie și de sărbători
29.11.2014
18:15
3939
VIDEO // Pompierii căzuţi la datorie, conduşi pe ultimul drum
20.03.2026
15:07
205
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
206
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
289
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
299
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
351
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
430
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
418
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
497
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
636
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
655
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
662
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
663
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
699
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
643
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
729
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
637
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
690
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
730
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
646
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
687
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
731
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
719
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
727
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
825
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
647
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














