VIDEO // O nouă ACHIZIȚIE pentru POMPIERII din R. Moldova
4538
Pompierii din republică vor avea parte de un set de tehnică nouă pentru antrenamente și vor avea posibilitatea de a-şi testa rezistenţa la foc într-un container de fum la temperaturi de peste 700 de grade Celsius.
În camera de fum, angajaţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE) al MAI vor avea exerciţii practice pentru a reuşi cu succes să înveţe toate metodele de lichidare a incendiilor.
Achiziţia a fost posibilă datorită unui parteneriat între R. Moldova şi Republica Cehă.
În cadrul acestui program, Serviciul Salvatori şi Pompieri a beneficiat de o cameră de fum pentru antrenarea efectivului de trupă şi pregătirea practică.
Aceasta se află la Centrul Republican de Instruire al SPCSE din mun. Chişinău şi este dotat cu o cameră de ardere, dar şi spaţiu unde se emană gazele şi fumul toxic.
Inaugurarea proiectului va avea loc la începutul lunii martie 2015, când colegii din Cehia vor veni în R. Moldova pentru a împărtăşi din experienţa în domeniu.
În urma parteneriatului, cu astfel de containere pentru antrenamente ar putea fi dotate şi detaşamente din nordul ţării. Scopul acestora fiind perfecţionarea şi ridicarea nivelului de pregătire a pompierilor din Republica Moldova.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
16.09.2026
02:36
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026

















