O singură băutură energizantă ÎNGUSTEAZĂ vasele de sânge în 90 de minute
2823
sursa: google.ro Atunci când urmează o noapte albă, însă nu vrei să mai stai să îți faci încă o cafea, probabil că o băutură energizantă pare a fi soluția ideală în momentul respectiv. În acest fel, îți poți termina treaba până când răsare iar soarele. Sau poți dansa până când se termină petrecerea.
Dar probabil că îți dai seama că acest obicei nu este unul chiar sănătos pentru organismul tău în cele mai multe cazuri. Nu trebuie să fii un nutriționist certificat pentru a-ți da seama că un consum de cofeină cu mult zahăr reprezintă o idee proastă, indiferent de cât de sănătos ai fi. Dar chiar dacă nu ai un control la birou a doua zi sau un test la școală și ai un sistem digestiv rezistent, noile studii au ajuns la concluzia că băuturile energizante vin la pachet cu multe dezavantaje. Iată cum poate o singură băutură energizantă să îngusteze vasele de sânge!
Studiile au corelat deja consumul de băuturi energizante cu problemele cu stomacul, sistemul nervos și inima, dar o echipă de cercetare de la Universitatea din Texas declară că descoperirile sale sunt primele care înțeleg pe deplin mecanismul care corelează un sindrom metabolic cu risc crescut cu băuturile energizante consumate. Cercetătorii au descoperit că o singură băutură energizantă poate îngusta vasele de sânge în doar 90 de minute, ceea ce restricționează circulația sângelui la organele vitale, ceea ce duce la probleme de sănătate, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentele vasculare cerebrale.
Pentru studiu, echipa de cercetători a analizat 44 de tineri de la Școala de Medicină McGovern care face parte din Universitatea din Texas.
Participanții nu fumau, aveau vârsta de 20 de ani și erau clasificați ca fiind sănătoși. Cercetătorii au vrut să testeze efectul băuturilor energizante asupra endoteliului, un strat de celule care acoperă suprafața venelor, arterelor și a altor vase de sânge. După ce au testat funcția endotelială înainte ca subiecții să bea o singură băutură energizantă și după 90 de minute după consum, oamenii de știință au constatat că diametrul interior al vaselor de sânge a fost mai mare cu aproape jumătate decât cu 90 de minute în urmă. Dar de ce s-a întâmplat acest lucru?
Echipa oamenilor de știință crede că acest lucru poate fi cauzat de ingredientele din cele mai multe băuturi energizante - cofeină, zahăr, taurină și alte ierburi.
De exemplu, în studiile anterioare, s-a demonstrat că nivelul ridicat de zahăr din sânge poate provoca vasoconstricție (îngustarea vaselor de sânge), ceea ce duce la o cantitate mai mică de sânge spre organele vitale.
Pe măsură ce băuturile energizante devin tot mai populare, este important să studiem efectele acestor băuturi asupra celor care le beau frecvent și să determinăm dacă există vreun model de consum sigur.
Sursa: eva.ro
30.01.2019
08:30
3405
Oamenii care respiră în mod DELIBERAT aer radioactiv. La ce pericole se expun și de ce aleg să facă acest lucru
25.01.2019
19:30
3244
Science Alert // Descoperire neașteptată despre corpul uman
29.11.2018
16:19
3247
ANDREEA ESCA a dezvăluit adevăratul motiv pentru care fiica ei a plecat din România
28.11.2018
17:19
2298
De ce oamenii RĂMÂN prea mult timp într-o relație nefericită
27.11.2018
12:19
4718
S-a aflat adevărul! Ce studii are, de fapt, Andra Măruță
25.09.2018
08:02
2841
Te enervează când plescăie oamenii? Conform studiilor, ești un geniu!
01.07.2018
18:30
3786
STUDII // Este hipnoza adevărată sau nu?
14.05.2018
13:00
3524
STUDII // Postul negru, o practică anticancer controversată. De ce are, totuși, succes?
10.05.2018
12:05
2543
STUDII // De ce NU este bine să te bronzezi. Iată cum îți AFECTEAZĂ soarele frumusețea pielii
06.05.2018
18:02
2372
Studiile au arătat că persoanele care își iau mai des VACANȚĂ trăiesc mai mult
24.11.2017
13:30
3004
STUDII // Câte cești de CAFEA pe zi ne pot feri de decesul prematur
23.11.2017
18:40
2952
Nouă descoperire surprinzătoare despre MARIJUANA
241
Cursa globală pentru eticheta „fără AI”: cine certifică produsele cu adevărat create de oameni?
567
Șeful FCC din SUA amenință televiziunile critice față de Trump cu retragerea licențelor pentru modul în care relatează războiul cu Iranul
15.03.2026
18:21
583
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
697
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
690
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
736
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
727
Horoscopul zilei 15.03.2026
846
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
1226
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
891
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
1133
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
949
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
1125
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
1025
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
2184
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
903
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
935
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1339
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
1173
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1282
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
1055
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
1136
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
1002
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
977
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
959
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














