O nouă „sinucidere” suspectă în rândul OLIGARHILOR ruși. Vicepreședintele unei companii importante și-ar fi UCIS cu un topor soția și fiica, după care s-a SPÂNZURAT în grădina casei sale
1571
Cadavrul vicepreședintelui gigantului rusesc Novotek, Serghei Protosenia, a fost găsit la reședinția acestuia din Costa Brava, Spania. Bărbatul a fost găsit spânzurat, în timp ce soția și fiica sa au fost găsite și ele moarte în pat, relatează presa spaniolă, transmite Hotnews. Cazul este șocant de asemenător cu cel al fostului vicepreședinte al Gazprombank, care a fost descoperit mort alături de soția și fiica sa minoră, într-un apartament din Moscova, în urmă cu doar câteva zile.
Presa spaniolă susține că, potrivit anchetatorilor, Serghei Protosenia s-ar fi spânzurat cu halatul în grădina reședinței din Costa Brava, după ce și-a ucis soția și fiica cu toporul și cuțitul. Ar fi vorba despre o crimă domestică, potrivit primelor investigații citate de presa din Spania.
Aceștia au găsit la fața locului un topor și un cuțit pline de sânge.
Cei trei și-au petrecut perioade lungi la cabana din Lloret de Mar, iar acum se pregăteau de Paștele Ortodox.
Investigațiile inițiale ar indica faptul că bărbatul și-ar fi ucis soția și fiica cu un topor în timp ce dormeau, iar apoi s-ar fi s-a spânzurat în grădină.
Sergei Protosenia avea o avere de peste 400 de milioane de euro și, deși era înregistrat la Girona, reședința lui obișnuită era în Franța.
Serghei Protosenia, soția sa Natalia și fiica lor adolescentă în vârstă de 18 ani au călătorit la Girona și l-au lăsat pe celălalt fiu al familiei la reședința sa din Franța.
Fiul a fost cel care a alertat autoritățile spaniole pentru că mama lui nu a răspuns la telefon.
Poliția s-a prezentat la vila din Lloret de Mar marţi după-amiază şi a constatat decesul celor trei persoane. Agenții au găsit-o pe mama într-o cameră, pe fiică în alta, și pe ambele cu răni de înjunghiere. În grădina casei, Serghei Protosenias a fost găsit spânzurat, împreună cu un topor și un cuțit cu urme de sânge.
Bărbatul a avut o funcție înaltă în Novatek, o companie importantă care se dedică distribuției de gaze, fiind de mai bine de șapte ani vicepreședinte al Consiliului de Administrație.
Marți, Vladislav Avaev, fost vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort într-un apartament din Moscova alături de soția și fiica sa minoră, relatează TASS. „Conform versiunii preliminare, Avaev și-a ucis soția și fiica și s-a sinucis”, a declarat o sursă apropiată de anchetă pentru TASS, una dintre agențiile de presă ale statului rus, adăugând că mobilul crimei ar putea fi o dispută familială.
Presa rusă a scris anterior că trei persoane, inclusiv o fată, au fost găsite ucise într-un bloc de apartamente de pe strada Universitetsky Prospekt din Moscova și că procurorii au deschis un dosar penal pentru omor.
09.04.2026
18:19
192
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
196
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
190
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
184
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
251
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
286
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
274
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
278
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
259
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
326
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
18:19
54
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
55
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
77
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
101
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
225
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
257
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
248
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
236
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
238
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
303
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
281
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
295
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
501
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
335
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
415
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
509
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
699
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
551
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
515
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
740
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
724
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
600
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
644
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
616
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
626
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














