O nouă DISTINCȚIE pentru Ambasadorul României Daniel Ioniță, aflat la final de mandat. Ana Revenco: „Știm că România este aproape, iar noi, la rândul nostru, dorim să devenim un furnizor de securitate”
1709
Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, aflat la final de mandat, a fost decorat astăzi cu medalia „Pentru Cooperare” a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în semn de recunoștință pentru contribuția la intensificarea colaborării bilaterale și extinderea parteneriatului moldo-român în domeniul afacerilor interne.
Ministrul de Interne, Ana Revenco și Daniel Ioniță au trecut în revistă cele mai importante realizări din agenda de cooperare. „Vă mulțumesc că ne-ați acordat asistență și suport acolo, unde a fost nevoie. Am încredere că este loc pentru extindere și dorim în continuare să beneficiem de toate oportunitățile care ni se oferă atât pe plan operațional cât și pe plan strategic. Știm că România este aproape, iar noi, la rândul nostru, dorim să devenim un furnizor nu doar în securitate, dar în plan mult mai extins, astfel încât această frăție și aceste poduri să aibă nu doar o direcție, dar și România, în egală măsură, să simtă sprijinul nostru”, a Ana Revenco.
La rândul său, Daniel Ioniță a dat asigurări de susținere și implicare pentru o continuă evoluție a relațiilor de conlucrare.
„Mă bucur că am reușit să derulăm împreună o serie întreagă de proiecte în folosul cetățenilor din R. Moldova. Plec de aici mulțumit de îndeplinirea mandatului, care mi-a fost încredințat. Relațiile noastre bilaterale sunt excelente, pentru că au fost deschise toate canalele de conlucrare la toate nivelurile. Sunt convins că, dacă vom continua să lucrăm împreună în direcția implementării inițiativele preconizate, atunci cu toții vom avea de câștigat. Un lucru cert pot să spun – R. Moldova va continua să fie sprijinită constant și substanțial, pe diverse platforme”, a conchis Ambasadorul.
11.04.2026
20:49
280
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
408
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
603
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
890
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
846
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
799
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
772
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
813
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
996
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
799
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
720
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
20:49
241
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
381
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
587
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
871
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
832
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
786
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
765
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
801
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
986
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
789
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
714
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
917
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
757
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
687
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1058
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
853
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
953
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
952
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
958
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
859
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1092
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1107
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
994
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
926
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
831
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














