O nouă boală face prăpăd în pandemie de coronavirus. „Boala mouse-ului” și simptomele care te pot trimite direct pe masa de operație
959
Pandemia de coronavirus a adus cu ea și o altă boală, poate mai puțin cunoscută: „boala mouse-ului”. În această perioadă, oamenii stau mult mai mult la calculator, așa că s-a dezvoltat afecțiunea denumită sindromul tunelului carpian.
Furnicăturile sau amorțelile la nivelul degetelor pot să fie semne clare pentru „boala mouse-ului”.
„Este o afecţiune ce apare ca urmare a afectării nervului median. Acest nerv este cel care controlează activitatea şi sensibilitatea a degetului mare, a arătătorului, a mediusului şi jumătate din degetul inelar și se resimte o presiune aplicată asupra acestui nerv cauzează sindromul tunelului carpian”, susține Elena Căciulan, kinetoterapeut.
Cazurile uşoare se pot trata cu exerciţii şi purtatul unei orteze, însă cazurile grave ajung chiar la operaţie. Un alt tratament care duce la reducerea simptomelor este însă și acupunctura.
Boala poate să apară inclusiv la șoferi, casieri sau brutari, având în vedere că aceștia fac mișcări repetitive.
Pentru a nu trece prin această boală, este bine să menţinem un unghi de 90 de grade al mâinii atunci când folosim mouse-ul, să avem o poziţie corectă atunci când stăm la calculator, dar şi la fiecare 45 de minute să ne ridicăm de pe scaun pentru o mică pauză.
Scaunul trebuie să aibă spătar înclinabil, iar şezutul să îmbrace zonele lombară şi dorsală. De asemenea, scaunul trebuie să poată fi reglat în înălţime şi să aibă roţi, ca să asigure o mobilitate bună.
„Cauzele apariţiei acestei afecţiuni sunt în general necunoscute, dar există o serie de factori sau circumstanţe care pot favoriza apariţia acestui sindrom: diabetul zaharat, hipotiroidismul, amiloidoza, boala renala, poliartrita reumatoidă, alcoolismul, natura profesiei, obezitatea, şi sarcina”, a explicat neurologul Dan Mitrea, în urmă cu câțiva ani, transmite prosport.ro.
26.02.2026
21:10
188
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
299
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
260
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
20:09
264
Startupul suedez Einride, evaluat la 1,35 miliarde de dolari, atrage un PIPE de 113 milioane înaintea listării la New York
26.02.2026
19:29
280
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
442
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
361
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
396
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
420
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
451
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
26.02.2026
21:10
1
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
79
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
95
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
20:09
211
Startupul suedez Einride, evaluat la 1,35 miliarde de dolari, atrage un PIPE de 113 milioane înaintea listării la New York
26.02.2026
19:29
227
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
399
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
325
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
364
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
390
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
423
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
455
Părinții, îndemnați să verifice telefoanele copiilor după apariția trendului „Războiul din Bristol” între școli
26.02.2026
15:27
444
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
430
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
563
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
528
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
635
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
488
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
540
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
609
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
511
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
759
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
624
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
599
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
476
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
501
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














