23:03:14 26.02.2026
Stiri

FOTO // O moară de vânt din R. Moldova, care datează din sec. XIX, RESTAURATĂ cu sprijinul UE și înclusă în circuitul turistic

Actualitate 24.09.2021 09:29 Vizualizări3474
FOTO // O moară de vânt din R. Moldova, care datează din sec. XIX, RESTAURATĂ cu sprijinul UE și înclusă în circuitul turistic PNUD
Schiță

Moara de vânt din satul Gaidar, care face parte din municipiul Comrat, UTA Găgăuzia, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, va deveni în curând funcțională și va reprezenta inclusiv un obiectiv turistic.

Uniunea Europeană va finanța restaurarea și conservarea morii în cadrul Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Schițele de proiect pentru restaurarea morii de vânt din satul Gaidar prevăd păstrarea tuturor elementele originale.



„Evaluarea stării și condițiilor actuale ale morii de vânt a constatat că o mare parte din elemente sunt funcționale. Unele urmează a fi restaurate sau conservate, iar altele înlocuite cu piese noi, însă păstrând autenticitatea. În urma procesului de restaurare și conservare, moara de vânt va deveni din nou funcțională. Astfel, vizitatorii vor putea urmări procesul de măcinare a făinii. Capacitatea de lucru a morii este mică, de doar câteva zeci de kilograme pe zi, însă suficientă pentru a face o incursiune în istorie”, se arată într-un comunicat de presă al PNUD Moldova.

Moara de vânt de la Gaidar va fi inclusă în circuitul turistic, iar pentru vizitatori vor fi amenajate spații de agrement, inclusiv foișoare. Doritorii vor participa la gătirea preparatelor cu specific local din făină proaspăt măcinată.

La această etapă este anunțat concursul public la care pot participa companiile care ar putea efectua lucrările de restaurare și conservare.

Moara de vânt din satul Gaidar a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și este în întregime din lemn, inclusiv mecanismele care prelucrează cerealele. Moara a activat până în anul 2005.



Asemenea mori de vânt mai sunt patru în toată Republica Moldova, iar dintre acestea doar cea din Gaidar este în stare bună. Unicitatea morii de vânt constă în faptul că o singură persoană poate gestiona toate procesele din interior.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.18 1 USD 17.14 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte