O familie din Bălți s-a intoxicat cu ciuperci otrăvitoare. Mezinul are doar două luni
2675
bioterapi.ro O mamă din municipiul Bălți, împreună cu cei trei copii ai ei au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare. Cel mai mic copil are doar două luni. Fetițele mai mari, de 10 și, respectiv, 14 ani, sunt internare în Secția pediatrie a Spitalului Clinic Municipal din Bălți. Potrivit medicilor, starea lor este de gravitate medie.
Elena Revencu, șefa secției „Sănătatea Alimentelor”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că fata cea mai mare a cules ciuperi dintr-o pădure din apropiere, împreună cu o vecină. Fetița le-a adus acasă, iar mama le-a pus la fiert. Niciun membru al familiei nu a mâncat integral ciupercile, spune medicul. După ce au fiert, mama și cele două fete doar au gustat din ele, pentru a testa dacă sunt comestibile. Ciupercile s-au dovedit a fi foarte otrăvitoare. După ce a „gustat” din ciuperci, mama a hrănit micuțul de două luni de trei ori. Acesta s-a intoxicat prin laptele matern.
Familia a solicitat ajutorul medicilor. Ei au fost aduși la spital de două ambulanțe. Acum, sunt în afara oricărui pericol. Medicii ne avertizează să fim prudenți atunci când vine vorba de proveniența ciupercilor.
Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, alte 11 persoane s-au intoxicat cu ciuperci.
17.01.2019
18:30
13.12.2018
17:30
23.10.2018
20:30
31.01.2018
07:30
18.06.2017
18:30
03.04.2017
15:00
13.04.2016
14:42
12.04.2016
11:49
11.03.2016
10:16
26.02.2015
10:56
07.11.2014
12:48
07.08.2014
11:34
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















