O delegație a CEC a plecat la București pentru a participa la Adunarea Generală a Asociației Oficialilor Electorali din Europa
1232
O delegație a Comisiei Electorale Centrale (CEC), condusă de președintele Angelica Caraman, participă, în perioada 28 - 30 septembrie curent, la ședința Adunării Generale a Asociației Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO) și la cea de-a 30-a ediție a Conferinței anuale a organizației, care se desfășoară la București, România.
Genericul ediției din acest an este „Participarea tinerilor și finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale”, iar la eveniment participă circa 100 de funcționari electorali și experți internaționali în materie electorală, dar și reprezentanți ai unor prestigioase instituții internaționale de profil.
Agenda Conferinței include sesiuni plenare și mese rotunde, în cadrul cărora participanții vor discuta despre cele mai bune practici privind participarea tinerilor în procesul electoral, tendințe și modificări din ultimele decenii privind finanțarea campaniilor electorale, organizarea alegerilor în pandemie, provocările legate de implementarea metodelor alternative de vot, dar și despre comunicarea și informarea alegătorilor.
Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova este membru instituțional al ACEEEO din anul 1998, iar din septembrie 2013 face parte din componența comitetului executiv al acestei instituții. De asemenea, în perioada 2014-2015, CEC a deținut președinția ACEEEO.
În acest an, Conferința anuală ACEEEO este găzduită de către Autoritatea Electorală Permanentă din România, care deține, timp de un an, președinția asociației.
20.02.2026
16:39
117
Premierul Munteanu, la deschiderea anului judiciar: Curtea Constituțională, pilon al echilibrului democratic și al parcursului european al Republicii Moldova
20.02.2026
16:08
340
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
20.02.2026
14:44
489
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
323
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
409
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
20.02.2026
12:25
432
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
20.02.2026
11:34
466
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
518
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
544
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
520
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
16:08
109
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
20.02.2026
14:44
392
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
276
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
358
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
20.02.2026
12:25
397
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
20.02.2026
11:34
439
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
490
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
518
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
499
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
08:21
539
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
20.02.2026
03:47
600
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
602
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
707
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
925
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
600
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
610
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
644
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
769
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
586
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
597
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
552
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
538
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
604
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
646
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
582
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














