O companie care nu s-a ținut de cuvânt să repare un drum din R. Moldova va rămâne FĂRĂ contract: Drumul stricat, redeschis pentru circulație
2503
Moldovenii
Compania care și-a asumat obligația de a construi șoseaua de centură a orașului Sângerei va rămâne fără contract, pentru că nu s-a ținut de cuvânt.
Anunțul a fost făcut de premierul Pavel Filip la ședința de ieri a Guvernului.
Potrivit premierului, drumul respectiv a fost închis pentru reparații în 2016, iar transportul a fost direcționat prin centrul orașului Sângerei, ceea ce a dus la o supraaglomerare, ambuteiaje și mult zgomot.
„Compania care s-a angajat să reabiliteze drumul nu și-a îndeplinit însă obligațiile, în prezent contractul cu aceasta este în proces de reziliere”, a spus Pavel Filip.
Drept urmare, oficialul a solicitat ca, până la contractarea altei companii și începerea lucrărilor, traseul de centură a orașului Sângerei să fie redeschis, pentru a reduce inconveniențele create pentru locuitori.
Amintim că, zilele trecute, președintele partidului aflat la guvernare, Vlad Plahotniuc, a anunțat că în acest an vor fi reparate 1 200 de kilometri de drumuri locale din R. Moldova.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















