O bătrână a ars de vie la Cosăuți: Un alt bătrân, de la Lozova, a fost scos din flăcări de către voluntari
1059
Cadavrul carbonizat al unei femei de 80 de ani a fost găsit, astăzi-dimineață, de către pompieri într-o casă cuprinsă de flăcări în localitatea Cosăuți din raionul Soroca.
Pompierii au fost alertați la ora 7.45, iar când au ajuns la fața locului, cele două odăi ale casei ardeau ca o torță.
Mai norocos a fost un bărbat de 83 de ani de la Lozova, raionul Strășeni, care a fost salvat zilele trecute de voluntari, după ce casa i-a luat foc.
Salvatorii au intrat în locuința inundată cu fum și au reușit să salveze proprietarul casei care zăcea inconștient în antreu. Bărbatul în vârstă de 83 de ani a primit îngrijirile necesare, fiind transportat la Spitalul raional din Strășeni.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează populația se respecte regulile antiincendiare, în special în perioada rece a anului, atunci când oamenii utilizează sursele de încălzire. În cazul persoanelor în etate și al copiilor, este indicat că aceștia să fie monitorizați și să nu fie utilizate instalații improvizate pentru încălzirea locuințelor.
De la începutul anului curent, în Republica Moldova au avut loc 1 580 de incendii în care și-au pierdut viața 84 de persoane.
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















